Alex Nedea, reporterul care a realizat materialul pentru emisiunea „În premieră” de la Antena 3, a câștigat locul I în cadrul galei Superscrieri 2016, la categoria TV & Video jurnalism.
Juriul din acest an a avut o misiune dificilă, iar clasamentul final al secțiunii a fost următorul:
Locul I ”Dom, Dom să-nălțăm!”, Alex Nedea (Antena3/ În Premieră) și „Clear Cut Crimes”, Romana Puiuleț (RISE Project)
Locul II: „Ultimul căldărar”, Cosmin Bumbuț & Elena Stancu (Teleleu.eu)
Locul III: „Dinastia PSD – documentar Digi24 despre culisele deciziilor care ne-au afectat pe toți”, Alex Varninschi (Digi 24)
”Vreau să mulțumesc echipei În Premieră și soției mele, care este cel mai bun editor” a spus Alex Nedea după primirea premiului.
De șase ani, Superscrieri îi adună pe cei care au curaj și răbdare să descopere și să spună poveștile care ne informează corect, care ne emoționează și care ne mișcă spre înainte. Secțiunea TV&Video Jurnalism a fost introdusă pentru prima dată în acest an.
Din 2011 și până în prezent, Superscrieri a reușit să atragă susținători și simpatizanți cu ajutorul cărora a devenit mai mult decât o competiție cu 700 de participanți și peste 70 de premianți: a creat două programe de burse jurnalistice pe teme de interes public, Seminariile Superscrieri pentru noua generație de autori, a publicat o carte cu materiale premiate, două gazete și o revistă; ultimul proiect lansat în 2016 este Masterclass-uri Superscrieri – întâlniri de bune practici în culisele jurnalismului de calitate.
Superscrieri este o inițiativă independentă, realizată împreună cu oameni și companii care conștientizează rolul poveștilor atent documentate și bine spuse în evoluția României.