„Elev al lui Candrea și Densușianu la Filologia bucureșteană, luptător pe front în Primul Război Mondial, Alexandru Rosetti are o traiectorie universitară ascendentă, care îl duce nu numai până la nivelul de rector și academician, ci și de membru corespondent al mai multor academii europene, laureat al premiului Herder și unul dintre profesorii legendari ai Facultății de Litere din București (în prezent, Institutul de Lingvistică din Capitală îi poartă numele, alături de cel al lui Iorgu Iordan)”, evidenția criticul și istoricul literar Paul Cernat într-un crochiu închinat lui Alexandru Rosetti.
Șase volume de istorie a limbii române
Deschidem larg contururile acestui portret: „Greu rezumabilă, opera sa lingvistică impunătoare și multilaterală (fonetică, fonologie, dialectologie, lingvistică generală, istoria limbii, folcloristică, lingvistică comparată, slavistică, editologie ș.a.m.d.) are în prim-plan monumentala Istorie în șase volume a limbii române (1938-1966), Filosofia cuvântului (1946), o istorie a limbii române literare în colaborare cu Boris Cazacu și Liviu Onu, un studiu despre limba poeziilor lui Eminescu și mai multe cercetări de lingvistică aplicată folclorului autohton (despre colindele religioase ș.a.)”.
Prieten cu regele Carol al II-lea
Mai departe: „O figură de prim-plan a epocii interbelice a fost editorul, director al Editurii Cultura Națională (1930-1935) și, mai ales, datorită prieteniei cu Carol II, al Editurii Fundațiilor Regale (1934-1940, 1944-1947, cu o pauză în perioada guvernărilor legionară și antonesciană, când a fost înlocuit cu D. Caracostea). Lui Alexandru Rosetti i se datorează, între multe altele, editarea in extremis a Istoriei... lui George Călinescu, într-o perioadă extrem de dificilă politic, salvarea lui Tudor Arghezi de închisoare (după campaniile lui Iorga & Co) prin intervenția la Carol II și plasarea lui Mircea Eliade în diplomație (la Londra, după eliberarea din lagărul de la Miercurea Ciuc)”.
Țesătorul din loja Meșterul Manole
În completare: „I-a publicat și premiat pe majoritatea marilor scriitori interbelici (țesând relații care vor proteja, în viitor, literatura română sub totalitarisme), a inițiat serii editoriale de referință, a editat expert texte vechi, între care operele cronicarilor români, și i-a editat critic (în colaborare) pe I.L. Caragiale, Ion Barbu și Camil Petrescu (cel din urmă i-a fost coleg nu numai la conducerea Fundațiilor, ci și în loja masonică Meșterul Manole). A editat, de asemenea, Pajerele lui Mateiu Caragiale și nuvela Remember. Figura i-a fost «imortalizată» ficțional de G. Călinescu în versatilul Gaitanny din Bietul Ioanide și Scrinul negru; Rosetti nu i-a rămas dator. A fost multă vreme cel mai bun prieten al mizantropului critic (care vedea în el un «om rar»), corespondența cu el, ca și cea cu Ion Barbu, apărută postum, fiind un adevărat spectacol”.
Filtru al elitei intelectuale interbelice
Mai mult (și mai bine): „Diplomat înnăscut, expert în combinații de culise și cu știința relațiilor interumane, a știut să cadă în picioare în situații grele; după o scurtă represiune stalinistă, a devenit oficial (un „boier comunist”) fără a pierde considerația breslei intelectuale (dimpotrivă). A condus o vreme ESPLA (Editura de Stat pentru Literatură și Artă), pe ruinele Editurii Fundațiilor. Cititor rafinat și om de gust, filtru al elitei intelectuale interbelice, s-a ilustrat, în lunga viață, ca autor de memoriale de călătorie (extinse de la Notele din Grecia la note din India, Israel, SUA, Albania, Africa, Brazilia ș.a.) și ca bun portretist și eseist (în Cartea albă și seria de Diverse)”.
Căderea în infern
Aproape de încheiere: „Alexandru Rosetti a lăsat mărturii prețioase despre scriitorii și savanții pe care i-a cunoscut (unele - senzaționale). A scris și eseuri subtile despre literatura franceză. Moare nonagenar, pe 27 februarie 1990, în condiții atroce: un accident cerebral l-a făcut să cadă pe cuptorul încins, fiind găsit cu capul pe jumătate carbonizat. Acum câțiva ani, locuința sa din strada Dionisie Lupu a fost demolată, în urma unui scandal imobiliar”. Caldă recunoștință i-au păstrat românii...
Rănit la Mărășești, însurat la Paris
Alexandru Rosetti a fost fiul lui Petre Rosetti Bălănescu, avocat și moșier, și al Zoei (născută Cornescu), fiica lui C.C. Cornescu, autorul incitantei lucrări Manualul vânătorului (1874). Mlădiță de prinț, Alexandru a urmat școala primară la Câmpulung-Muscel și liceul („Gheorghe Lazăr”) la București (bacalaureat în 1914). A absolvit apoi cursurile Facultății de Litere (1916-1920), întrerupte în timpul Primului Război Mondial când a fost mobilizat pe front și rănit în luptele de la Mărășești (1917). I-a avut profesori pe Ovid Densușianu, Ion Bianu, I.A. Candrea, Dimitrie Onciul. Rosetti și-a susținut doctoratul la Sorbona, Paris, cu teza Recherches sur la phonétique du roumain au XVI-e siècle (1926). În capitala Franței s-a căsătorit cu Maria Rallet.
Crez despre limba română
Iubitor și totodată harnic iscoditor al limbii în care a trăit, a trudit și a murit, Alexandru Rosetti nota în prefața operei care i-a consacrat statura de înalt lingvist și cărturar: „Limba română este reprezentanta latinei vorbite în mod neîntrerupt, din momentul stabilirii stăpânirii romane în părțile orientale ale Imperiului și până astăzi”.
Un cercetător cu (multe) medalii
Director al Centrului de cercetări fonetice și dialectologice al Academiei Române (din 1963), Alexandru Rosetti a primit titlurile de Doctor honoris causa al Universităților din Montpellier, Lyon și Aix-en-Provence. A fost membru corespondent al Academiei suedeze și membru al Academiei iugoslave din Zagreb. A fost ales membru în biroul Societății internaționale de științe fonetice și membru în Comitetul internațional al slaviștilor. A obținut Premiul de Stat în 1962 și distincția de Om de știință emerit în 1965. La 12 august 1948 Alexandru Rosetti a fost ales membru titular al Academiei Române, iar între 1968-1974 a fost preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Filologice, Literatură şi Arte a Academiei Române.
128 de ani se vor fi împlinit pe 20 octombrie 2023 de la nașterea lingvistului (de talie mondială) Alexandru Rosetti
„Lui Rosetti i se datorează, între multe altele, editarea in extremis a Istoriei... lui G. Călinescu, salvarea lui Arghezi de închisoare și plasarea lui Mircea Eliade în diplomație (la Londra, după eliberarea din lagărul de la Miercurea Ciuc)”, Paul Cernat, istoric literar
„Diplomat înnăscut, expert în combinații de culise, Alexandru Rosetti a știut să cadă în picioare în situații grele; după o scurtă represiune stalinistă, a devenit oficial (un «boier comunist») fără a pierde considerația breslei intelectuale (dimpotrivă)”, Paul Cernat, istoric literar
„Alexandru Rosetti a murit nonagenar, pe 27 februarie 1990, în condiții atroce: un accident cerebral l-a făcut să cadă pe cuptorul încins, fiind găsit cu capul pe jumătate carbonizat”, Paul Cernat, istoric literar
1938-1966 este perioada în care Alexandru Rosetti și-a publicat opera de căpătâi: „Istoria limbii române” (șase volume monumentale)
„Limba română este reprezentanta latinei vorbite în mod neîntrerupt, din momentul stabilirii stăpânirii romane în părțile orientale ale Imperiului și până astăzi”, Alexandru Rosetti