Ceea ce trebuie să știi este că unele alimente este recomandat să le mănânci în cantități reduse și să alegi altele care te ajută să-ți menții circulația sangvină în stare optimă.
Prin urmare, consumul a maximum 300 de miligrame de colesterol pe zi din alimente nu reprezintă niciun pericol pentru sănătate. Astfel că nu trebuie să eviți ouăle, așa cum credeam până acum, întrucât unul singur conține 200 de miligrame de colesterol, deci pot fi consumate până la 4 ouă pe săptămână. În schimb, peste această limită poate crește riscul de dezvoltare a plăcilor în arterele carotide.
Alimente de evitat
Grăsimile saturate din carne roșie, cârnați, produse lactate, dar și din uleiuri vegetale, precum cel de cocos sau de palmier, este indicat să fie restricționate.
Caloriile din grăsimile saturate nu trebuie să fie mai multe de 10% din aportul zilnic de energie la persoanele care nu au probleme cardiovasculare și 7% la cei care au un risc moderat.
De asemenea, trebuie eliminat consumul de grăsimi trans și hidrogenate, prezente în produsele procesate deoarece cresc colesterolul LDL (rău) și scad colesterolul HDL (bun) și afectează memoria.
Trebuie evitate alcoolul și tutunul.
Alimente benefice
Specialiștii consideră că cea mai sănătoasă dietă este cea mediteraneană, care presupune un consum crescut de fructe și legume, pește și cereale integrale, cu un aport redus de sare.
Acizii grași polinesaturați sunt cei mai buni împotriva colesterolului. Aceștia se găsesc în pește, avocado, nuci, semințe, ulei de floarea soarelui presat la rece. Și acizii grași mononesaturați sunt benefici, cum este uleiul extravirgin de măsline.
Sunt recomandate exerciții fizice, cel puțin 150 de minute săptămânal.