Doi copii din Feteşti, diagnosticaţi cu sindrom hemolitic uremic (SHU), au fost internaţi vineri seara în Secţia de nefrologie a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Marie Curie", a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii.
"Este vorba despre un copil de şase luni care a fost transferat de la Institutul de Ocrotire a Mamei şi Copilului 'Alfred Rusescu' şi care are o formă incompletă de SHU. Copilului i s-a depistat verotoxină pozitivă şi este confirmat cu E-Coli O26, dar nu necesită dializă peritoneală. Celălalt copil este în vârstă de şapte luni, cu o formă severă de SHU şi va începe în cursul zilei de astăzi procedura de dializă peritoneală", a precizat Direcţia de presă, afaceri europene şi relaţii internaţionale a MS.
Pe Secţia de nefrologie rămâne internat şi copilul din Mioveni, care are o evoluţie favorabilă a stării de sănătate şi care se află sub tratament de specialitate şi observaţie medicală. Acesta nu mai necesită dializă peritoneală, a informat sursa citată.
În prezent, în unitatea sanitară sunt internaţi trei copii diagnosticaţi cu SHU.
Ministerul Sănătăţii reaminteşte importanţa măsurilor de prevenţie, în special respectarea igienei personale, procurarea alimentelor din surse autorizate, ambalate corespunzător.
Specialiştii MS recomandă achiziţionarea produselor pasteurizate în cazul lactatelor, respectiv carne din surse verificate din punct de vedere sanitar-veterinar, şi spălarea corespunzătoare a fructelor şi legumelor, dar şi tratamentul termic al alimentelor atunci când se impune.
Sursa - Agerpres