Mai întâi de toate, să ne lămurim cum stă treaba cu acest proces caracteristic hominizilor, dar nu oricum, ci apelând la cunoștințele unui specialist. Are cuvântul psihologa Fuschia M. Sirois, autoarea studiului „Procrastinarea” (Editura Trei, 2023): „Procrastinarea este o problemă des întâlnită de autoreglare, care implică amânarea nenecesară și voluntară de a începe sau realiza sarcini importante și planificate, în ciuda recunoașterii faptului că această temporizare poate avea consecințe negative”.
Trei seturi de activități înrudite
În continuare: „Deși această definiție conține în mod necesar cuvântul «amânare», există alte câteva elemente esențiale care conturează procrastinarea”. Punctual? „Autoreglarea, de pildă. Aceasta implică acele metode prin care oamenii își gestionează gândurile, emoțiile și comportamentele. Concret, implică trei seturi de activități înrudite: (a) stabilirea obiectivelor, de exemplu, intenția de a scrie un raport de zece pagini; (b) realizarea acțiunilor necesare pentru îndeplinirea obiectivului, cum ar fi faptul de a începe să scrie; și (c) monitorizarea progresului spre atingerea obiectivului, precum numărarea paginilor care mai trebuie scrise, astfel încât obiectivul să fie îndeplinit”.
Nuanțe
Mai mult: „În cazul procrastinării, procesul autoreglării pare să dea greș în momentul în care vine vorba de trecerea la acțiune; acesta este motivul pentru care spunem că procrastinarea implică o amânare a începerii sau realizării unei sarcini planificate. Cu alte cuvinte, dacă nu există intenția de a realiza o anumită sarcină sau de a atinge un obiectiv specific, atunci nu poate fi vorba de procrastinare. De exemplu, dacă nu ne-am propus să scriem un raport de zece pagini și nu l-am scris, atunci nu putem spune că am procrastinat. Deși acest criteriu (caracterul planificat, intenționat, al sarcinii) pare de la sine înțeles, este un aspect esențial și definitoriu al procrastinării, care e destul de dificil de observat în lumea reală”.
O condiție esențială
Urmărind observațiile omului de știință: „Următoarea componentă esențială a procrastinării este amânarea - și nenecesară, și voluntară. Dacă analizăm acești termeni, devine clar modul în care alte forme de amânare pot fi confundate cu procrastinarea. Folosindu-ne de exemplul anterior, dacă ne-am propus să scriem un raport de zece pagini până vineri și a apărut o urgență medicală în familie, care ne-a făcut să ne oprim din toate sarcinile legate de acest plan, atunci din punct de vedere practic nu procrastinăm. Amânarea în aceste condiții este necesară și previzibilă. Pentru ca amânarea să fie cu adevărat procrastinare, trebuie să fie și voluntară. Cu alte cuvinte, amânarea raportului de zece pagini ar fi ceva ce alegem să facem”.
Afectarea sănătății fizice și mentale
Aproape de concluzie: „Nu în ultimul rând, să nu uităm că în discuție e o sarcină importantă, care, neonorată, ne poate aduce neplăceri, penalizări, amenzi etc. Se poate de asemenea ca efectele negative ale procrastinării să aibă forme mai puțin tangibile, dar la fel de nocive. Multe dintre cercetările pe care le-am realizat în ultimii 20 de ani - a urmat Fuschia M. Sirois - au arătat clar că procrastinarea este legată de un nivel mai mare de stres și, astfel, de o stare mai proastă de sănătate fizică și mentală”. Altfel spus: „Nu lăsa pe mâine ce poți face astăzi!” (dacă vrei să-ți meargă bine)
„Procrastinarea este o problemă de autoreglare, care implică amânarea nenecesară și voluntară de a începe sau realiza sarcini importante și planificate, în ciuda recunoașterii faptului că această temporizare poate avea consecințe negative”, Fuschia M. Sirois, psihologă
„Oamenii care procrastinează trec printr-o gamă de emoții negative, de la vinovăție și rușine la anxietate și ură de sine”, Fuschia M. Sirois, psihologă