x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Granițele s-au redeschis pentru generalul Coldea, cu două zile și jumătate înaintea primului tur. Jocuri de culise sau pură coincidență?

Granițele s-au redeschis pentru generalul Coldea, cu două zile și jumătate înaintea primului tur. Jocuri de culise sau pură coincidență?

de Ion Alexandru    |    22 Noi 2024   •   07:40
Granițele s-au redeschis pentru generalul Coldea, cu două zile și jumătate înaintea primului tur. Jocuri de culise sau pură coincidență?
Sursa foto: Agerpres/Florian Coldea

Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, împreună cu avocatul Doru Trăilă, inculpați în dosarul DNA privind modul în care primeau bani pentru a interveni în justiție, au obținut, ieri, un succes la Curtea de Apel București în lupta pe care o duc împotriva celor de la DNA.

Cu doar două zile și jumătate înaintea primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, foștii capi ai SRI au scăpat de o parte a măsurilor dispuse odată cu luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune instituită de procurori. „În baza articolului 216 alineat 3 Cod procedură penală, raportat la articolul 215 indice 1, alineat 5 Cod procedură penală, admite plângerile formulate de inculpații Coldea Florian, Dumbravă Dumitri și Trăilă Doru împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Structura Centrală, emisă în data de 8 noiembrie 2024, prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune în ceea ce îi privește pe inculpați. Desființează, în parte, ordonanța menționată, în sensul obligației prevăzute de articolul 216 alineat 3 Cod procedură penală, raportat la articolul 215 alineat 2 litera «a» Cod procedură penală, inculpaților urmând a li se interzice să depășească spațiul Uniunii Europene fără încuviințarea procurorului sau a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată”.

Cu alte cuvinte, Coldea, Dumbravă și Trăilă pot ieși din România, dar numai în Uniunea Europeană. În rest, instanța „menține celelalte dispoziții ale ordonanței Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Structura Centrală, emisă la data de 8 noiembrie 2024, prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune, în ceea ce îi privește pe inculpați”.

Hotărârea Curții de Apel București este definitivă.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: coldea Dumbrava control judiciar