Jurnalul.ro Timp liber Monden Amber Heard susține că va dona banii obținuți în urma divorțului de Johnny Depp

Amber Heard susține că va dona banii obținuți în urma divorțului de Johnny Depp

Amber Heard va dona în scopuri caritabile cei şapte milioane de dolari primiţi în urma divorţului de la Johnny Depp, a indicat actriţa într-o declaraţie, citată de DPA.

"Suma primită în urma divorţului este de şapte milioane de dolari şi şapte de milioane de dolari vor fi donaţi", a precizat ea joi.

Banii vor fi împărţiţi între Spitalul de Copii din Los Angeles, unde actriţa face voluntariat de zece ani, şi proiectele destinate femeilor care au fost victime ale violenţei conjugale, desfăşurate de American Civil Liberties Union.

Heard, 30 de ani, a intentat divorţ în luna mai, după 15 luni de căsătorie. În aceeaşi lună, actriţa a obţinut un ordin de restricţie împotriva lui Depp, după ce a declarat instanţei că actorul a atacat-o de mai multe ori.

În fotografiile publicate de site-ul TMZ şi de revista People, Heard poate fi văzută cu o vânătaie la ochiul drept, apărută după ce actorul ar fi aruncat în ea cu telefonul mobil la 21 mai.

Avocaţii lui Depp au respins însă acuzaţia de abuz şi au sugerat că actriţa a fost motivată de bani.

"După cum scrie în ordinul de restricţie şi în acordul privind divorţul, banii nu au jucat niciun rol pentru mine personal şi nu vor juca niciodată, decât în măsura în care îi pot dona în scopuri caritabile şi, în acest sens, sper să ajute persoanele mai puţin capabile să se apere", a declarat Heard.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri