Doar 2,5 milioane de români care trăiesc la limita subzistenței s-au calificat pentru a primi ajutorul, pentru că ceilalți mai au câte un teren sau o vacă, o capră, o găină, deci sunt considerați bogați. Diferența este de circa 4,5 milioane de români, dacă facem calculul pornind de la statisticile Eurostat. În octombrie 2021, România ocupa primul loc din Uniunea Europeană la riscul de sărăcie al populației, segment în care se încadrau 35% dintre români. Însă agricultura de subzistență și deținerea unor terenuri – chiar dacă nu produc nimic – a fost considerată de ANAF sursă de venituri, fiind scoși din program săracii care mai au proprietăți sau orătănii prin ogradă.
Dincolo de „teoria conspirației” despre care se vorbește în legătură cu neîncrederea românilor în autorități și în ultimul recensământ, cardurile din programul „Ajutor pentru România”, alimentate cu 250 de lei o dată la două luni, până la finalul acestui an, au ajuns doar la o treime dintre românii săraci. Statisticile arată că anul trecut erau peste 7,5 milioane de români care trăiau la limita subzistenței, dintre care au primit ajutorul doar 2,5 milioane.
Situația care i-a determinat pe funcționarii de la ANAF să-i considere bogați pe ceilalți circa 5 milioane de români săraci are legătură cu proprietatea. Fie deținerea unor terenuri care nu au fost evaluate nici din punct de vedere al valorii lor de piață, nici ca valoare a productivității, fie de faptul că românii săraci din mediul rural mai dețin, în mod tradițional, animale domestice. Nu i-a întrebat nimeni dacă pot trăi din producția de subzistență, ci doar s-au trezit fără cardurile de ajutor. Doar unii dintre ei au curaj să sune pe la Casele de Pensii sau chiar la Ministerul Muncii, să ceară explicații. Cei mai mulți s-au obișnuit să fie victime și nici măcar nu știu că ar putea să se revolte.
Vina de a deține terenuri
Situațiile săracilor lăsați fără acest ajutor sunt tragice. De exemplu, doamna Ioana este o bătrână de 73 de ani fără drept la pensie, dar care nu primește niciun fel de ajutor. A fost cameristă, cu muncă sezonieră, pe litoral, dar nu a reușit să adune anii de muncă (stagiul minim de cotizare) și cota minimă de contribuții pentru a avea pensie. Avea asigurare medicală cu ajutorul soțului ei, pensionar. Anul trecut, familia s-a gândit să scape de un teren agricol și de o casă bătrânească, moștenite de la părinții doamnei Ioana, dar pentru care cei cinci frați moștenitori nu făcuseră succesiunea. Pentru că doamna Ioana a avut inițiativa și s-a oferit să se ocupe de succesiune, moștenirea a fost trecută pe numele ei, pentru a fi mai ușor de vândut, urmând ca banii să-i împartă, apoi, cu ceilalți moștenitori. ANAF a descoperit proprietatea pe care familia săracă ar putea-o vinde cu cel mult 5.000 de euro, iar doamna Ioana a rămas mai întâi fără asigurare medicală, fără posibilitatea de a-și mai procura medicamentele compensate, iar acum nu a considerat-o nimeni cetățean sărac al României, deci nu a primit cardul pentru ajutorul fabulos de 250 de lei la două luni.
„Nu câștigăm nimic de pe terenul agricol. E dat în arendă, dar nouă ne dau cel mult 300-400 de lei pe an, pentru grâu. Ne spun mereu că nu a fost producție. De-aia am și vrut să-l vindem, să scăpăm de el, să nu mai plătim și impozit. Casa a fost a fratelui meu și nu mai stă nimeni acolo de 12 ani. Stă să cadă. Câți bani să luăm pe ea? Dacă vindem totul cu 5.000 de euro, zicem mersi, dar trebuie să plătim și actele. Poate ajungem să dăm pe acte mai mult decât luăm pe teren și pe casă. Dar eu am rămas de un an fără asigurare și fără medicamente, iar cardul oricum nu mi l-au dat și mie”, spune bătrâna de 73 de ani.
La fel, doamna Marcela, de 70 de ani, pensionară cu mai puțin de 1.500 de lei pe lună, spune că nu a primit cardul cu ajutorul de 250 de lei pentru că are două terenuri. Nu produce nimic, nu are nici măcar o casă pe numele ei, dar e considerată proprietară. „Fiica mea mi-a cumpărat două livezi. A vrut să fie ale mele, pentru că eu am pierdut tot, nu mai aveam nici casă. Acum locuiesc în casa fiicei mele și, dacă nu m-ar ajuta ea, aș muri de foame. Mi-a cumprat o livadă pe un deal, dar nu se mai fac fructe și oricum nu le vindeam. Culegeam și mai făceam gemuri pentru iarnă, dar anul ăsta și anul trecut ne-au putrezit prunele, merele și perele direct în pomi, nu știm de ce. A fost grindină în primăvară și nu s-a făcut nimic în livezile din zona noastră. Cealaltă livadă are 1.000 de metri pătrați unde sunt patru meri, patru peri, trei gutui și un vișin, dar nici acolo nu s-au făcut fructele. N-am primit nici cardul, pentru că am proprietăți”, spune pensionara.
Doamna Angela, de 72 de ani, este și ea considerată latifundiară, pentru că a moștenit câteva hectare de teren agricol pe care îl are în arendă și primește anual câteva sute de lei de la firma care administrează terenul, dar mai are și două capre și 10 găini în curte. „Dacă nu ar fi copiii să mă ajute, nu știu ce aș face. Probabil statul crede că noi facem agricultură, că vindem. Nici pentru noi nu avem. Găinile nu se ouă când e prea frig sau prea cald, dar oricum mai mult dau pe mâncare pentru ele decât fac ouăle. De la capre mai avem lapte, dar nu vindem, deci ar trebui să trăiesc din pensia de 1.400 de lei și din ouă și lapte”, spune pensionara.
Cifrele care nu se regăsesc în teren
Poveștile românilor scoși de ANAF de pe lista pentru ajutor sunt foarte multe de același fel. În mediul rural se concentrează cea mai mare parte din populația săracă a României, o populație în general îmbătrânită, care încă nu moare de foame pentru că mai are câteva legume și zarzavaturi pe lângă casă și câteva animale. Dar bunurile lor sunt considerate o adevărată avere de către cei care au implementat așa-zisa Strategie națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei și Planul de acțiune pentru perioada 2022-2027. De fapt, nu a făcut nimeni vreo evaluare a acestor case și terenuri sau a „producției” din agricultura de subzistență. Simplul fapt că acești români săraci dețin titluri de proprietate i-a determinat pe funcționarii de la Fisc să-i taie de pe listele pentru ajutoare. Dacă nu produc nimic și nici nu pot trăi cu banii din eventuala vânzare a terenurilor respective, nu interesează pe nimeni din conducerea statului român, iar aceasta ar fi chiar explicația pentru situația României din ultimele trei decenii: sărăcia apare anual în statisticile Eurostat, statul se face că face întotdeauna niște proiecte „din pix”, însă nu se analizează niciodată altceva decât cifre. Situația reală din teren este absolut necunoscută guvernelor care se laudă cu mărețe proiecte de reducere a sărăciei.
Ne menținem pe primul loc în top
Datele Eurostat din 2019 arătau că procentul persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială se ridica la 31,2% din populația României, respectiv 6.073.000 de persoane, iar aproape 40% dintre locuitorii satelor sunt amenințați de sărăcie în România. În marile orașe, doar 6% dintre locuitori sunt în această situație. România conduce topul sărăciei din UE și prin raportarea la întreaga sa populație. În octombrie 2021, datele Eurostat arătau că România e pe primul loc în Europa la riscul de expunere la sărăcie sau excluziune socială, peste o treime din populație fiind afectată: 35,8% din populația României este expusă riscului de sărăcie sau de excluziune socială. 43,7% dintre persoanele vârstnice de peste 65 de ani se încadrează, conform Eurostat, în categoria săracilor României. Mulți dintre ei au lucrat în agricultură, fiind plătiți cu ziua, sau ca sezonieri, iar acum nu au nici măcar pensie. Multe dintre aceste persoane nu au primit cardurile pentru ajutoarele de 250 de lei, dacă apar în datele ANAF ca fiind proprietare ale unor case de paiantă care stau să cadă, ale unor terenuri pe care nu le pot munci și nici nu câștigă din darea lor în arendă, iar faptul că au animale deja se consideră posibilitate de producție. Perpetuându-se exact acest tip de clasificare a săracilor, România va ocupa în continuare primul loc european în topurile sărăciei, tocmai pentru că toate aceste calcule făcute de ANAF îi încadrează pe săraci în categoria bogaților, contrazicând permanent statisticile Eurostat.
Mai mult de o treime dintre români sunt supuși riscului de sărăcie și excluziune socială, dar numai o treime dintre săraci primesc ajutorul de 250 de lei la două luni.