Jurnalul.ro Ştiri Externe Angela Merkel suspendă repatrierea migranţilor afgani, invocând atentatul de la Kabul

Angela Merkel suspendă repatrierea migranţilor afgani, invocând atentatul de la Kabul

Cancelarul german Angela Merkel a anunţat joi că ţara sa suspendă expulzarea migranţilor afgani cărora li s-a respins cererea de azil în Germania, invocând atentatul comis miercuri la Kabul şi soldat cu cel puţin 90 de morţi, relatează agenţiile AFP şi EFE. 

Cel puţin până în luna iulie, când guvernul german va reevalua situaţia de securitate din Afganistan, vor fi repatriaţi în această ţară numai migranţii care doresc să revină acolo de bunăvoie sau 'persoanele potenţial periculoase şi delincvenţii, în urma examinării cazurilor individual', a precizat Angela Merkel în faţa presei la Berlin. 

De altfel, imediat după atentatul care a avut loc chiar aproape de ambasada Germaniei la Kabul, guvernul german a anulat un zbor charter ce urma să repatrieze migranţi afgani, Berlinul justificând anularea acestui zbor prin 'dificultăţi logistice'. 

ONG-urile pentru apărarea drepturilor migranţilor, mai ales Pro Asyl şi Amnesty International, cer oprirea totală a acestor repatrieri, care în opinia lor sunt 'scandaloase'. 

Însă conform datelor oficiale, între lunile decembrie şi martie numai 92 de migranţi afgani au fost retrimişi din Germania în ţara lor natală, însoţiţi de 308 poliţişti. 

Pe de altă parte, tot mai puţini afgani reuşesc să obţină azil în Germania. Dacă în anul 2015 aproximativ 80% dintre cererile de azil înaintate de afgani au fost aprobate, acest procent a scăzut anul trecut la circa 60%, iar pentru anul în curs este deocamdată de aproximativ 50%.

Sursa: www.agerpres.ro

Subiecte în articol: merkel afgani migranti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri