Două familii de vază ale Moscovei și-au făcut calculul că Anna, izolată de ani buni în Curlanda, va deveni rapid o marionetă în mâinile lor alunecoase. Dacă le-au ieșit sau nu socotelile, urmează să aflați, cu mențiunea că miezul poveștii este altul. Ne vom minuna, așadar, de pasiunile grotești ale Annei, pasiuni care au făcut-o nemuritoare pe ciudata moștenitoare a Romanovilor: îi plăcea să-și arunce piticii în aer, colecționa monștri fără membre și adora să-și oblige curtenii să cotcodăcească și să piuie ca găinile. O țicnită!
Un testament falsificat
Petru al II-lea nici nu închisese bine ochii când prietenul lui, prințul Ivan Dolgoruki, a ieșit din cameră fluturându-și sabia și strigând: „Trăiască Împărăteasa Ekaterina!”, referindu-se la sora lui, Ekaterina Dolgorukaia. Nimeni nu i-a susținut ovația, însă clanul Dolgoruki falsificase testamentul lui Petru, pentru a o numi succesoare la tron pe logodnica acestuia. „În situația în care dinastia risca să se stingă, membrii familiei Dolgoruki au pregătit o lovitură de palat, pentru a-i răsturna de la putere pe Romanovi și a le lua locul”, explică istoricul britanic Simon Sebag Montefiore în monumentalul volum Romanovii. 1613-1918 (Editura Trei, 2018).
Sfatul celor șapte
În Palatul Lefortovo, lângă trupul neînsuflețit al țarului, șapte membri (al optulea, Osterman, s-a prefăcut bolnav și n-a onorat întâlnirea) ai Consiliului Secret Suprem - patru Dolgoruki și doi Golițîni, plus bătrânul Golovkin - s-au adunat pentru a decide cine avea să fie viitorul monarh. Petru fusese ultimul Romanov de sex bărbătesc. Ceea ce le oferea consilierilor prima oportunitate reală, după anul 1613, de a modifica însăși natura autocrației. „Întâi, Aleksei Dolgoruki a prezentat testamentul măsluit, potrivit căruia imperiul era lăsat fiicei lui. Până și vărul său, mareșalul Vasili Dolgoruki, a refuzat să susțină acest absurd matrapazlâc”, dezvăluie istoricul britanic în cartea citată.
Dejucarea planului păpușarilor
„Trebuie să alegem din ilustra familie a Romanovilor, nu din alte familii!”, ar fi spus prințul Dmitri Golițîn. Existau cinci candidate, iar venerabilii consilieri s-au oprit, după câteva ore de certuri, asupra Annei, fiica țarului Ivan al V-lea, fratele lui Petru cel Mare. „Pentru a ne ușura existența și a avea mai multe libertăți”, și-a motivat Dmitri Golițîn propunerea. De fapt, cele două mari familii ale Rusiei voiau să fie păpușarii care urmau să mânuiască abil sforile de care trebuia agățată Anna, pentru a conduce după bunul lor plac Maica Rusie. Adversarii lor politici au aflat însă de acest plan și și-au trimis solul înainte, pentru a o pune în gardă pe Anna.
Douăzeci de ani de exil
Pe 18 ianuarie 1730, văduva exilată de atâta amar de vreme în Curlanda, s-a dus la culcare fără să-i treacă nicio clipă prin cap că era deja împărăteasa Rusiei. Anna a aflat extraordinara veste abia pe 25 ianuarie, de la un nobil baltic Karl Gustav Löwenwolde, un fost iubit de-ai ei. Așadar, când un Dolgoruki și un Golițîn au ajuns în Letonia pentru a-i oferi tronul, femeia de 37 de ani știa la ce să se aștepte. Le-a acceptat condițiile fără să clipească. Exilată în acest îndepărtat ducat de 20 de ani, Anna abia aștepta să ajungă la Moscova.
Averile, la control!
„Era o făptură cârcotașă, bombănind mereu cu voce groasă, oacheșă, cu obrajii mari cât o șuncă de Westfalia și o față pe care bufonul maică-sii o comparase cu un moscovit bărbos: «Ding-Dong, ding-dong, uite că vine Ivan cel Groaznic!»”, este descrierea istoricului Simon Sebag Montefiore. Intrarea Annei în Moscova (pe drum i se alăturase, pe ascuns, și iubitul ei, un rândaș pe nume Ernst Biron), pe 15 februarie 1730, a fost salutată de 156 de tunuri. Anna n-a pierdut vremea. În scurt timp, i-a deconspirat pe aristocrații Dolgoruki și Golițîn (ulterior avea să-i trimită în Siberia și să le confiște, în interes personal, averile), pentru ca pe 28 aprilie 1730 să se încoroneze Împărăteasa Rusiei. Arhiepiscopul Prokopovici i-a pus pe cap o nouă coroană, bătută în 2.500 de pietre prețioase și 28 de diamante, sub privirile otrăvite ale Evdokiei, fosta soție a lui Petru cel Mare, care-și dorise, la rândul ei, să fie împărăteasă.
Întreținerea unui circ de pocitanii grotești
Împărăteasa Anna nu iubea Moscova. S-a mutat, cu cățel și purcel, la Sankt Petersburg, unde a ordonat să i se construiască un palat nou. Apoi, a dat frâu liber pasiunilor ei nebune. Depune mărturie istoricul Simon Sebag Montefiore, care s-a documentat ani la rând despre familia Romanovilor: „Probabil pentru că nu bea, compensa acest viciu al Romanovilor cu întreținerea unui circ de pocitanii grotești, printre care se numărau Beznoika - Mama fără picioare, Dariușka - Prăjina fără mâini și Garbușka - Cămila cu cocoașe.
Violonistul Petrillo, piticul preferat
Ca o școlăriță rea și atotputernică, Anna organiza încăierări între cotoroanțele ei infirme, care trebuiau să-și smulgă părul din cap până curgea sânge. De asemenea, organiza concursuri de azvârlit pitici în aer! Își petrecea zile întregi sporovăind cu măscăricii și ascultându-i”. Mai mult: „Piticul ei preferat era Petrillo, un violinist napolitan care, după ce Biron, amantul împărătesei, îl întrebase dacă soția lui gravidă era urâtă ca o capră, Petrillo a invitat-o pe Anna, cu tot alaiul de la curte, să-l viziteze acasă, unde l-au găsit în pat cu o capră bună de muls, în cămașă de noapte”. Avea umor (și sânge) piticul, nu glumă!
În vizorul Serviciilor Secrete
Când Anna avea însă chef de aruncat pitici în aer, nu mai era de șagă. A poruncit ca piticul ei veteran, Bahirev, să fie bătut cu nuiaua, fiindcă pretinsese să fie cruțat de aruncatul în aer. Ținea totuși la pocitaniile sale. După bătaia aplicată piticului obraznic, Anna i-a plătit tratamentul medical și i-a mărit considerabil provizia de vinuri. De remarcat că alături de lenjeria imperială erau spălate și lenjeriile monstruleților ei. Existau chiar ordine stricte în acest sens. Anna își petrecea o mare parte din timp investigând viața bufonilor ei: „Du-te în debaraua lui Apraksin și caută un portret al tatălui lui, pe care să ni-l trimiți nouă - dacă ascunde ceva, Apraksinii se vor căi amarnic”, îi ordona împărăteasa lui Saltîkov, șeful Serviciilor Secrete.
Prințul Golițîn, în rol de măscărici
Da Costa, bufonul evreu al lui Petru cel Mare, ajunsese să-l distreze pe al patrulea țar din cariera lui, însă Anna avea alte pretenții. Prefera să-i coboare pe aristocrați la rolul de măscărici, forțându-i pe prințul Mihail Golițîn și pe contele Aleksei Apraksin să facă parte din circul ei. Golițîn, nepotul ministrului regentei Sofia, se convertise în secret la catolicism, ca să se însoare cu o italiană. Prins, drept pedeapsă, Anna i-a poruncit să-și părăsească nevasta și s-o slujească pe ea ca paharnic pentru cvas, rebotezându-l astfel Prințul Cvaski.
Circ după liturghie
Anna a fost încântată când noul prinț s-a prezentat pentru primul lui rol de măscărici, trimis de vărul ei Semion Saltîkov, guvernatorul Moscovei. „Îți suntem recunoscătoare că ne-ai trimis pe Golițîn, Miliutin (specializat în gâdilarea tălpilor Annei, era strămoșul contelui Dmitri Miliutin, ministru de Război în timpul lui Aleksandru al II-lea, și al fratelui său Nikolai, artizan al eliberării șerbilor, în 1861) și pe soția lui Bahirev - scria împărăteasa -, dar Golițîn e cel mai bun și îi întrece pe toți nebunii de aici. Dacă mai găsești vreunul ca el, să-mi dai de știre negreșit”.
Specialitatea lui Golițîn - menționează Montefiore - era să se costumeze în cloșcă și să stea pe un cuibar făcut dintr-un coș cu paie, ore în șir, cotcodăcind în fața Curții. După liturghie, duminica, Golițîn și alți măscărici se așezau în șir, cotcodăcind și piuind, costumați ca niște găini.
Un rândaș ajunge amantul împărătesei
Cocoțată pe tronul Rusiei, Anna l-a promovat pe amantul ei, Ernst Biron, în funcția de mare șambelan al curții și conte al Sfântului Imperiu Roman. Cu trei ani mai în vârstă decât ea, Biron, fiul unui vânător din mica nobilime a ducatului Curlanda, fusese rândaș, iar apoi intrase în grațiile iubitului Annei, Bestujev. Când Bestujev a fost surghiunit, Biron i-a luat locul ca iubit al Annei. Biron era grosolan și needucat - cândva omorâse un om în bătaie.
Suflete-pereche
Rândașul era atât de pasionat de cai, încât le vorbea oamenilor ca și când ar fi fost cai, iar cailor - ca și când aceștia ar fi fost oameni! Îngâmfat și ambițios, repezit și chiar brutal, Biron era un dușman implacabil, exercitând o autoritate aproape totală asupra Annei. Adesea, se plimbau ținându-se de mână și se îmbolnăveau în același timp. „Nicicând nu a existat un cuplu intim care să-și împărtășească atât de complet toate bucuriile și supărările”, ne asigură biograful Simon Sebag Montefiore.
Somn de voie în brațele femeilor
Împărăteasa pretindea mereu să se vorbească în jurul ei, ca o variantă de emisiuni radiofonice din secolul al XVIII-lea. Prefera să aibă mereu lângă ea femei slobode la gură, în vârstă de aproape 40 de ani, alături de care dormea câteodată. Pe baza acestei bizarerii, s-a speculat că Anna ar fi fost bisexuală.
Stăpână peste o șesime din suprafața globului
Imperiul Rus s-a mărit cu câte 55 de mile pătrate (142 km pătrați) pe zi, după ce Romanovii au urcat pe tron în 1613, adică peste 20.000 mile pătrate pe an. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, stăpâneau o şesime din suprafaţa globului pământesc, iar expansiunea lor teritorială nu se oprise.
„Anna era o făptură cârcotașă, bombănind mereu cu voce groasă, oacheșă, cu obrajii mari cât o șuncă de Westfalia”, Simon Sebag Montefiore, istoric
„Probabil pentru că nu bea, Anna compensa acest viciu al Romanovilor cu întreținerea unui circ de pocitanii grotești”, Simon Sebag Montefiore, istoric
37 de ani avea Anna Romanov când a urcat pe tronul Rusiei
Dacă actorii care-și jucau rolurile în fața împărătesei Anna erau considerați slabi, aceasta îi plesnea, fără milă, peste față