Jurnalul.ro Cultură „Anotimpurile dialogului despre teatru cu Octavian Saiu” revin la Teatrelli în decembrie

„Anotimpurile dialogului despre teatru cu Octavian Saiu” revin la Teatrelli în decembrie

de Magdalena Popa Buluc    |   

Pe 4 decembrie vă invităm la o întâlnire pe tema „Arta de a fi împreună. Mărturisiri despre ceea ce rămâne nerostit".

Miercuri, 4 decembrie, începând cu ora 19:00, Octavian Saiu revine pe scena de la Teatrelli pentru o ediție aniversară a seriei de întâlniri creart / Teatrelli intitulate „Anotimpurile dialogului despre teatru”.

Ediţia de la finalul acestui an are ca temă „Arta de a fi împreună. Mărturisiri despre ceea ce rămâne nerostit" şi marchează lansarea unui volum de dialoguri ce au avut loc între Octavian Saiu şi mari personalităţi ale lumii artistice mondiale în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Va fi vorba despre asemenea figuri de referință întâlnite pe parcursul a 20 de ani, despre importanța dialogului, despre șansa și nevoia de a fi împreună sub semnul teatrului.

Acum cinci ani, la Teatrelli, am început această serie de întâlniri despre teatru. Unele, dezbateri pe teme foarte actuale. Altele, discursuri solitare despre întrebări și răspunsuri la fel de importante. Toate, incursiuni în universul scenic oferite unor spectatori distinși, care au știut și știu să le pună în valoare prin darul prezenței lor. În acest context deosebit, are loc o premieră: lansarea unui volum de dialoguri din seria mult mai lungă – de două decenii, deja – desfășurată în cadrul remarcabil al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Zece astfel de momente, dintr-o suită care include sute de artiști din lumea întreagă, din generațiile cele mai diferite, cu stiluri și idei de o diversitate totală. Protagoniștii selecției sunt nume alese după criterii greu de explicat, dar ușor de înțeles: Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc, Sasha Waltz, Thomas Ostermeier, Hideki Noda, Neil LaBute, Akram Khan, John Malkovich și Ingeborga Dapkunaite, Ohad Naharin, Jin Xing, Robert Wilson

Despre ei și despre acele clipe unice va fi vorba într-o ediție specială a Anotimpurilor de la Teatrelli. Despre șansa de a le fi aproape fiecăreia și fiecăruia, despre timpul mărturisirii și durata amintirilor, despre memorie culturală și afectivă, despre ceea ce rămâne nerostit din tainele unui mare creator. Despre tăceri și cuvinte. Sunteți invitați la o confesiune legatăde parcursul discret al acestor momente care s-au împlinit grație unor martori tăcuți și atenți, îndrăgostiți de miracolul și misterul teatrului. Lor – adică dumneavoastră! – le este dedicată o seară ca o sărbătoare, când avem prilejul de a celebra câteva dintre marile figuri ale lumii scenei și ale scenei lumii. Pentru a fi din nou în dialog cu ei. Pentru a recunoaște că numai prin dialog ne alinăm singurătatea și ne înseninăm sufletele. Și ce argument mai viu, ce dovadă mai limpede că e așa, decât energia primită de la asemenea creatori excepționali, care ne-au dăruit și ne dăruiesc ceva cu adevărat de neuitat? Le mulțumesc tuturor cu o plecăciune adâncă pentru mesajul cel mai de preț care se regăsește în gândurile și emoțiile lor: în teatru, dialogul înseamnă arta de a fi împreună!

Volumul „Tăceri și cuvinte: arta dialogului despre teatru” este publicat la Editura Nemira în Colecţia Yorick.

 

Foto: Dragoş Dumitru, FITS 2024

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri