Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ANRE majorează cu 15% prețurile de transport ale electricității. Data intrării în vigoare a noilor tarife

ANRE majorează cu 15% prețurile de transport ale electricității. Data intrării în vigoare a noilor tarife

Tariful de transport al energiei electrice va creşte cu 15% de la 1 ianuarie 2022, arată un proiect de ordin al ANRE. Prin urmare, prețul mediu va ajunge  la 23,69 lei/MWh, comparativ cu 20,55 lei/MWh, în prezent.

"Urmare a analizei datelor transmise de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice 'Transelectrica' SA, ANRE a efectuat, conform prevederilor Metodologiilor I şi II, calculele prin care s-au stabilit tarifele de transport al energiei electrice pentru anul 2022, corecţiile aferente anului 2020, cu luarea în considerare a veniturilor ţintă iniţiale (calculate pe baza costurilor prognozate reglementate ale serviciului de transport al energiei electrice) şi a corecţiilor anuale aferente anului 2020, precum şi a ajustărilor venitului reglementat aferent anului 2022 corespunzătoare costurilor suplimentare estimate pe care operatorul de transport şi sistem le vor înregistra în anul 2022", arată ANRE.

Scumpirile sunt cauzate de costul de achiziție a electricității pentru acoperirea consumului propriu tehnologic (CPT), care a crescut din iulie 2021.
"Precizăm că datele avute în vedere la stabilirea tarifelor pentru anul 2022 mai pot suferi modificări ca urmare a verificărilor şi analizelor consolidate ce urmează a fi efectuate până la aprobarea tarifelor de transport al energiei electrice şi a tarifelor aferente serviciului de sistem", arată autoritatea de reglementare. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri