Deviza unei persoane care apelează la justiție pentru a „smulge” afecțiunea altora poate fi descrisă astfel: „Acesta este lucrul pe care l-am făcut pentru tine. Ce vei face tu pentru mine?”. „În cultura noastră - apreciază psihologa Karen Horney -, mamele subliniază adesea că au făcut atât de multe pentru copiii lor, încât sunt îndreptățite la un devotament neobosit. În relațiile de iubire, faptul de a fi cedat când au fost curtate poate fi folosit ca bază pentru revendicări. Persoanele de acest tip sunt adesea mai mult decât dispuse să facă lucruri pentru ceilalți, cu așteptarea secretă că vor primi în schimb tot ce își doresc și sunt profund dezamăgite dacă ceilalți nu sunt la fel de dispuși să facă ceva pentru ele. Nu mă refer aici la persoanele care calculează conștient, ci la acelea cărora orice așteptare conștientă a unei eventuale recompense le este complet străină. Generozitatea lor compulsivă poate fi descrisă mai exact ca un gest magic. Ele fac pentru ceilalți ceea ce își doresc ca ceilalți să facă pentru ele.”
Fenomenul contabilității mentale
În continuare: „Intensitatea excepțională a suferinței acute produse de dezamăgirea pe care o trăiesc indică faptul că așteptarea unei recompense era, de fapt, activă. Uneori ele țin un fel de contabilitate mentală în care își acordă un credit exagerat pentru sacrificii inutile, cum ar fi faptul că au stat treji toată noaptea, dar minimizează sau chiar ignoră ce s-a făcut pentru ei, falsificând astfel situația într-un mod care le justifică pretenția la atenție specială. Această atitudine are repercusiuni și asupra nevroticului însuși, deoarece el poate deveni extrem de temător în ceea ce privește asumarea obligațiilor. Judecându-i instinctiv pe ceilalți după propriile sale standarde, se teme că ar putea fi exploatat dacă ar accepta vreo favoare din partea lor.”
Justificări complexe
Mai mult: „Apelul la justiție poate fi formulat și pe baza a ceea ce nevroticul ar fi dispus să facă pentru ceilalți dacă ar avea ocazia. El subliniază cât de iubitor sau capabil de autosacrificiu ar fi dacă s-ar afla în locul celuilalt și simte că cerințele sale sunt justificate prin faptul că nu solicită mai mult de la ceilalți decât ar fi dispus să ofere el însuși. În realitate, psihologia unei astfel de justificări este mai complexă decât își dă seama nevroticul. Imaginea pe care o are despre propriile sale calități este, în principal, o atribuire inconștientă a tipului de comportament pe care îl pretinde de la ceilalți. Dar nu este în întregime autoînșelare, deoarece el are într-adevăr anumite tendințe de sacrificiu de sine care provin din surse precum lipsa de afirmare de sine, identificarea cu cei defavorizați, impulsul de a fi la fel de indulgent cu ceilalți pe cât și-ar dori ca ei să fie cu el.”
Exemple
Aproape de concluzie: „Ostilitatea care poate fi prezentă în apelul la justiție devine foarte clară când cererile sunt formulate pe baza reparației pentru o presupusă nedreptate. Deviza este: «M-ai făcut să sufăr sau m-ai prejudiciat, prin urmare ești obligat să mă ajuți, să ai grijă de mine sau să mă sprijini». Această strategie este analogă celei utilizate în nevrozele traumatice. Persoanele care dezvoltă o astfel de nevroză ar putea aparține acestei categorii și folosi prejudiciul suferit ca bază pentru revendicări pe care oricum ar fi fost înclinate să le facă. Iată câteva exemple care arată cum un nevrotic poate trezi sentimente de vinovăție sau obligație astfel încât cererile sale să pară justificate: o soție se îmbolnăvește ca reacție la infidelitatea soțului ei. Ea nu exprimă niciun reproș, poate nici măcar nu îl simte conștient, dar boala sa este implicit un fel de reproș viu, menit să stârnească sentimente de vinovăție în soțul ei și să-l determine să-i dedice întreaga sa atenție.”
Obsesii și isterii
Alt exemplu: „O femeie cu simptome obsesive și isterice insista uneori să-și ajute surorile cu treburile casnice. După una sau două zile, ea simțea inconștient o amărăciune profundă față de faptul că surorile sale au acceptat ajutorul și ajungea să fie nevoită să se întindă în pat, cu o agravare a simptomelor, forțându-le astfel nu numai să se descurce fără ea, ci și să își asume efortul suplimentar de a avea grijă de ea. Din nou, deteriorarea stării sale exprima o acuzație și ducea la formularea unor cereri de reparație din partea celorlalți. Aceeași persoană a leșinat odată când una dintre surorile sale a criticat-o, demonstrându-și astfel resentimentul și obținând un tratament plin de compasiune.”
„În cultura noastră, mamele subliniază adesea că au făcut atât de multe pentru copiii lor, încât sunt îndreptățite la un devotament neobosit.”, Karen Horney, psihologă
„Persoanele de acest tip sunt adesea mai mult decât dispuse să facă lucruri pentru ceilalți, cu așteptarea secretă că vor primi în schimb tot ce își doresc.”, Karen Horney, psihologă