„Nu poți combate o pandemie de secol 21 folosind doar metode de secol 19. Trebuie să aruncăm și noile tehnologii în această luptă pe viață și pe moarte - așa cum au făcut deja majoritatea țărilor UE (și nu numai)”, sunt de părere dezvoltatorii primei aplicații din România care te anunță dacă ai intrat în contact cu o persoană infectată cu COVID-19. Prin „First Contact”, oamenii se pot avertiza rapid între ei, independent de autorități și, în același timp, păstrându-se anonimatul tuturor celor implicați: atât cei care avertizează (infectați), cât și cei care sunt avertizați că au fost expuși contaminării.
Aplicația a fost inițiat și realizat de ONG-ul „Noi, Cetățenii” împreună cu câțiva voluntari, specialiști în domeniul IT, și s-a derulat pe parcursul a 8 luni. Dezvoltatorii spun că România reușește să iasă din „zona gri” a Uniunii Europene, unde rămăsese alături de alte 6 state ce nu utilizează (încă) și astfel de aplicații în combaterea pandemiei.
Cum funcționează
Dacă o persoană depistează că s-a infectat cu noul coronavirus, se autoraportează în această aplicație și toți cei cu care a intrat în contact în ultimele două săptămâni vor primi un mesaj de avertizare.
„Omul își vede liniștit de treburi și, la un moment dat, o să primească un mesaj, dacă va fi cazul: «în data de..., timp de atâtea minute, ai intrat în contact cu un infectat». Nu i se spune cu cine, nu i se spune ora exactă, i se spune doar data și timpul aproximativ. Și, mai departe, el decide ce face”, a explicat, pentru Jurnalul, Dan Țica, coordonatorul acestui proiect.
Păstrează anonimatul
Autoraportarea constă, practic, în încărcarea în aplicație a unei copii anonimizate după buletinul de analize care confirmă că persoana a fost testată pozitiv COVID. „Este o raportare anonimă, nu-și dezvăluie identitatea. Trebuie să încarce buletinul de analize, acela cu testul pozitiv, dar pe care și-l anonimizează. Deci nu va fi cu nume și prenume, CNP sau număr de telefon. Înainte să-l încarce în aplicație, îl editează - ca pe orice poză pe care o are în telefon. Noi avem niște instrucțiuni acolo despre cum să procedeze: înnegrești zona respectivă și ți-ai făcut poza anonimizată, în aplicație e un buton cu selectează documentul și îl trimiți”, ne-a mai spus Dan Țeca.
Ulterior, cel cu test pozitiv la coronavirus își dă acordul ca toate persoanele cu care s-a întâlnit înainte să știe că este infectat – fie că este vorba despre prieteni sau necunoscuți, pe stradă, într-un magazin sau la serviciu - să fie anunțate. „Îi anunță pe toți cei cu care s-a întâlnit în ultimele 14 zile”, precizează coordonatorul proiectului.
Guvernul, total dezinteresat
Deocamdată, aplicația poate fi descărcată doar de utilizatorii de telefoane cu sistem Android.
„Din păcate, pentru iPhone, nu putem face fără aprobarea autorităților. În aprilie am avut primele adrese către autorități, am avut și o scrisoare deschisă adresată Guvernului, în august, dar nu ne-au răspuns absolut nimic. Nu a existat un răspuns negativ, dar nu a existat răspuns, deși legea spune că în 30 de zile trebuie să dea un răspuns”, spune Țeca.
Mai mulți utilizatori, eficiență mai mare
Eficiența unei astfel de aplicații crește proporțional cu rata ei de adoptare, arată un studiu recent realizat la Universitatea Oxford. „Mai exact, cu cât sunt mai mulți oameni în jurul tău care au aplicația instalată pe telefon, cu atât șansa ca aceștia să-ți transmită virusul scade – fiindcă cei care au fost expuși vor fi avertizați și se vor autoizola sau se vor testa. Sau, măcar, vor lua măsuri pentru a nu risca să îi contamineze pe cei cu care se întâlnesc”, spun dezvoltatorii aplicației.
„Scopul acestei avertizări este ca oamenii să se poată autoizola, să se poată testa, să nu transmită mai departe familiei, prietenilor ș.a.m.d.”
Dan Țeca, coordonator First Contact
Aplicația nu folosește niciun fel de localizare și nici alte date ce ar putea permite identificarea sau urmărirea utilizatorului, potrivit inițiatorilor.