Editura Palimpsest va invita joi, 2 noiembrie 2017, la Muzeul National al Literaturii Romane(MNLR) la un eveniment deosebit menit a celebra excelenta. Excelenta in muzica, in compozitie, in arta. Apreciatul, (atat la nivel national, cat si international), compozitor roman - Sabin Pautza va fi onorat cu prilejul lansarii unui carti deosebite despre activitatea si succesul inregistrat pe perioada prodigioasei sale cariere. Cartea este intitulata “Sabin Pautza maestrul” si a fost scrisa de Daniela Caraman Fotea, membru al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania. Cu acest prilej, vor lua cuvantul Ioan Cristescu, directorul MNLR, criticii muzicali Smaranda Oteanu-Bunea, Florian Lungu si Octavian Ursulescu, iar din partea editurii Dana Pocea si Ion Cocora. La final, compozitorul si dirijorul Sabin Pautza, cat si autoarea vor raspunde la intrebari si vor oferi autografe. Cartea lui Daniela Caraman Fotea, prezinta biografia si opera unui compozitor si dirijor roman de notorietate. Este tiparita in conditii grafice de exceptie, in cuprinsul careia se gasesc aproximativ o suta de imaginii fotografice, ceea ce-i confera si valoare de veritabil album.
Profil: maestrul Sabin Pautza
Sabin Pautza (Pauta) s-a nascut la Calnic, o localitate ce apartine de municipiul Resita. El a absolvit in 1965 Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, specialitatea dirijat si pedagogie muzicala, iar in 1970 Academia Muzicala „Chigiana” din Siena, Italia, unde a studiat compozitie si dirijat orchestra cu Franco Donatoni, Franco Ferrara si Bruno Maderna. In 1995 devine Doctor in Music (The London Institue for Applied Research), iar in 2005 Doctor in Compozitie (Academia de Muzica „Gh. Dima” din Cluj). Dupa absolvirea facultatii, in perioada 1966 – 1984, activeaza ca asistent si lector la Universitatea de Arte “G. Enescu” din Iasi. In paralel insa se afirma si ca un compozitor si dirijor de prim-plan. Concerteaza in cele mai mari sali din Statele Unite, Europa si Australia, dintre care amintim Carnegie Hall din New York, Santa Cecilia din Roma, Richard Wagner Jugendfestspieltreffen din Bayreuth, Chopin din Varsovia, Philarmonic Hall din Sydney, cariera sa dirijorala cuprinzand, in Romania si in strainatate, in medie un numar de douazeci de concerte pe an. De asemenea, pe fisa de creatie a lui Sabin Pautza figureaza aproximativ optzeci de compozitii, care acopera genuri si registre stilistice de mare diversitate, de la simfonii la cvartete de coarde, de la concerte pentru flaut si orchestra la Interludii, ori la o ampla suita de Jocuri. Desigur, cariera sa artistica si profesionala cunoaste o permanenta ascensiune dupa plecarea din tara si stabilirea in Statele Unite. Din 1987 si pana in 2011 este director artistic si prim-dirijor al celei mai vechi orchestre din New Jersey (Plainfield Symphony Orchestra), precum si profesor asociat la Atlan Institute din New York, profesor la New York University, la St. Rose” University - Albany - N.Y, la Rutgers University - New Jersey etc. Sabin Pautza a fost rasplatit, de-a lungul deceniilor, pentru meritele sale cu numeroase premii si distinctii romanesti si internationale: premiul „George Enescu” al Academiei Romane, premiul Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania, marele premiu al Televiziunii Romane, premiul de compozitie al Concursului International din Salt Lake City (Utah), premiul „Rudolf Nissim” al Uniunii Compozitorilor Americani, marele premiu „Doctor Martin Luther King Jr.” pentru compozitie, fiind totodata cetatean de onoare al orasului Plainfield din New Jersey, al Judetului Caras-Severin si al municipiului Resita (urbe in care Liceul de Arta ii poarta numele). Despre aceasta personalitate de anvergura a culturii si a muzicii romanesti vor vorbi, dupa cum am precizat, cu prilejul lansarii monografiei doamnei Daniela Caraman Fotea, Ioan Cristescu, directorul MNLR, criticii muzicali Smaranda OTeanu-Bunea, Florian Lungu Si Octavian Ursulescu, iar din partea editurii Dana Pocea si Ion Cocora. Mentionam ca cei prezenti la lansare vor avea parte de o veritabilă surpriza. Ei vor primi, atasat la carte ca bonus, un CD cu cantecele de muzica usoara compuse de Sabin Pautza in tinerete, unele devenite slagare, si interpretate de solisti faimosi ai vremii (Cornel Constantiniu, Eva Kiss, Sergiu Tudose , Anca Parghel, Carmen Dumitrescu, Angela Ciochina si altii).
Foto: Cristinel C. Popa