Jurnalul.ro Ştiri Observator Aproape 2.500 de migranţi în tranzit prin România

Aproape 2.500 de migranţi în tranzit prin România

Poliţia Română a prins în primele şase luni ale acestui an 2.474 de cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal graniţa, atât pe sensul de intrare, cât şi pe sensul de ieşire. 75 de cetăţeni au fot împiedicaţi să intre în ţară, fiind semnalaţi ca o ameninţare pentru ordinea publică, sănătatea publică ori siguranţa naţională.

 

Potrivit bilanţului IGPR, din cei 2.474 de cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat, 1.437 au fost prinşi pe sensul de intrare în ţară şi 1.037 pe sensul de ieşire. Totodată, la controlul de frontieră au fost depistate şi predate autorităţilor 1.474 de persoane, cetăţeni români şi străini, date în urmărire generală sau pe numele cărora erau emise mandate europene de arestare, în vederea căutării, arestării şi extrădării. La graniţele ţării au fost semnalate peste 4.000 de infracţiuni, cele mai multe ţinând de migraţia ilegală de persoane şi contrababdă. Cele mai multe fapte de natură penală au fost constatate la frontiera cu Serbia (21,7% din numărul total), iar cele mai multe sancţiuni contravenţionale au fost aplicate la frontiera cu Republica Moldova - 31%. 4.277 de persoane au primit amenzi în valoare totală de 2.410.000 lei. Valoarea totală a bunurilor de contrabandă reţinute în vederea confiscării se ridică la aproximativ 46 milioane lei. Printre capturile realizate de Poliţia de Frontieră se numără 1.646.700 de pachete ţigări cu o valoare de 16.158.900 lei, 579,29 kilograme de tutun şi 423 de kilograme de heroină care au fost descoperite de către poliţişti la Calafat-Vidin, în urma unui control efectuat asupra unui TIR care transporta paleţi cu gresie.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri