Jurnalul.ro Ştiri Observator Arad: Un brad de mari dimensiuni a căzut pe acoperişul unei secţii a Spitalului Judeţean, în timpul unei furtuni

Arad: Un brad de mari dimensiuni a căzut pe acoperişul unei secţii a Spitalului Judeţean, în timpul unei furtuni

Un brad bătrân, de cel puţin 15 metri înălţime, a fost doborât de vijelie şi a căzut pe acoperişul unei secţii a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad, fiind înregistrate doar pagube materiale.

Incidentul a avut loc duminică după-amiază, în timpul unei furtuni, în curtea SCJU Arad.

Un brad aflat în faţa clădirii secţiei Pediatrie II a fost smuls din rădăcină de vijelie şi s-a prăbuşit pe imobil.

"Bradul are cel puţin 15 metri şi a avariat acoperişul clădirii. Stă sprijinit de imobil, iar echipajele noastre intervin pentru a-l tăia creangă cu creangă, pentru a nu provoca şi alte distrugeri. Nu există persoane rănite", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, Călin Domşa.

Totodată, în vecinătatea spitalului, bucăţi din tabla acoperişului unui bloc au fost desprinse de vijelie şi aruncate într-o parcare, trei maşini fiind avariate.

Vântul a creat probleme şi în alte localităţi din judeţ, unde a rupt copaci, crengi şi a avariat acoperişuri de case.

Judeţul Arad s-a aflat, duminică, sub atenţionare cod portocaliu de vijelii şi grindină.

AGERPRES

Subiecte în articol: arad furtună
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri