Jurnalul.ro Ştiri Externe Arestarea şefului Telegram: Moscova acuză Parisul că refuză să coopereze

Arestarea şefului Telegram: Moscova acuză Parisul că refuză să coopereze

de Redacția Jurnalul    |   

Ambasada Rusiei la Paris a acuzat duminică autorităţile franceze că "refuză să coopereze" cu Moscova după arestarea în Franţa a şefului serviciului de mesagerie criptată Telegram, Pavel Durov, care deţine dublă cetăţenie, franceză şi rusă, potrivit AFP.

"Am cerut imediat autorităţilor franceze să explice motivele acestei detenţii şi am solicitat ca drepturile sale să fie protejate şi să i se acorde acces consular. Până în prezent, partea franceză refuză să coopereze în această chestiune", a acuzat ambasada Rusiei la Paris, citată de agenţia de ştiri RIA Novosti.

Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a confirmat că Moscova a solicitat acces consular pentru miliardarul în vârstă de 39 de ani, adăugând că, din moment ce acesta avea şi cetăţenie franceză, "Franţa consideră că aceasta este naţionalitatea sa principală".

Într-o postare anterioară pe Telegram, Zaharova a spus că "ambasada Rusiei la Paris s-a apucat imediat de lucru, aşa cum se obişnuieşte" în cazul detenţiei cetăţenilor ruşi în străinătate.

Un mandat de percheziţie a fost emis împotriva lui Pavel Durov de către anchetatorii francezi care vizează diverse infracţiuni ale serviciului său de mesagerie criptată, de la fraudă la trafic de droguri, hărţuire cibernetică, crimă organizată, glorificarea terorismului şi fraudă, potrivit unei surse apropiate cazului.

Justiţia franceză îl acuză că nu a acţionat împotriva utilizării infracţionale a serviciului său de mesagerie de către abonaţii săi, în special din cauza lipsei de moderare şi colaborare cu anchetatorii.

Amintind că mai multe ONG-uri internaţionale au condamnat în 2018 decizia unui tribunal rus de a bloca Telegram, o decizie care nu a fost niciodată implementată pe deplin, Zaharova a glumit: "Credeţi că de data aceasta vor cere eliberarea lui Durov, sau vor rămâne tăcuţi?".

Arestat sâmbătă seara pe aeroportul Le Bourget, la nord de Paris, fondatorul Telegram venea din Baku (Azerbaidjan) şi trebuia să petreacă cel puţin seara la Paris, unde plănuise să ia cina, potrivit unei surse apropiate anchetei.

El urma să fie adus duminică în faţa justiţiei la Paris.

Comisarul rus pentru drepturile omului, Tatiana Moskalkova, a spus că arestarea sa a fost "o încercare de a închide Telegram, o platformă de internet unde se poate afla adevărul despre evenimentele care au loc în lume".

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat că l-a avertizat pe Pavel Durov în timpul unei întâlniri "cu mult timp în urmă" că va avea "probleme serioase în toate ţările" din cauza poziţiei sale intransigente faţă de confidenţialitatea utilizatorilor.

"A făcut un calcul greşit. Pentru toţi duşmanii noştri comuni, el este rus - şi, prin urmare, imprevizibil şi periculos", a scris Medevedv pe Telegram, adăugând: "Durov ar trebui să realizeze în sfârşit că patria, ca şi epoca, nu poate fi aleasă".

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri