Două dintre cele mai puternice națiuni ale fotbalului au scris aseară un nou capitol al unei rivalități istorice, ȋn direct pe Antena 1 și AntenaPLAY, într-o confruntare în care speranța, presiunea și emoția s-au schimbat de la un minut la altul. Când Anglia părea să aibă drumul deschis spre prima finală mondială după șase decenii, Argentina a găsit resursele pentru o nouă „remontada”, transformând o înfrângere iminentă într-o victorie memorabilă. Telespectatorii au trăit la intensitate maximă cea de-a doua semifinală a celui mai urmărit eveniment al planetei, care a menţinut Antena 1 pe prima poziţie ȋn clasamentul audienţelor pentru a 35-a zi a competiţiei. De altfel, staţia tv a ȋnregistrat un record de audienţă aseară, atât la nivelul cotei de piaţă, cât și al numărului de telespectatori și a condus topul audienţelor, atât în Prime Time, cât şi la nivelul întregii zile.
Marea finală FIFA World CUP 2026 le va aduce faţă ȋn faţă pe Argentina și Spania, ȋn direct pe Antena 1 și AntenaPLAY, duminică, de la 22.00, ȋn vreme ce Anglia va ȋntâlni Franţa ȋn finala mică a turneului final care se vede ȋn exclusivitate ȋn universul Antena, sâmbăta la miezul nopţii.
Cel de-al doilea duel din semifinale, confruntarea Anglia - Argentina, rezultat 1-2, transmis aseară ȋn direct pe Antena 1 și AntenaPLAY ȋn intervalul 22.00 – 00.05, a condus clasamentul audienţelor pe toate categoriile de public, ȋnregistrând un record de audienţă la acest Campionat Mondial, cu 61.5% cotă de piaţă și 17.2 puncte de rating la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse ȋntre 21 și 54 de ani, urmat de Pro TV cu 10% cotă de piaţă și 2.8 puncte de rating. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban, unde programul a ȋnregistrat 52.3% cotă de piaţă și 17.1 puncte de rating, fiind urmat de Pro TV cu 8.1 % cota de piaţă și 2.6 puncte de rating, dar și la nivelul ȋntregii ţări, unde Antena 1 a ȋnregistrat 47.3% cotă de piaţă și 15 puncte de rating, urmată tot de Pro TV cu 10.1% cota de piaţă și 3.2 puncte de rating. În minutul de aur, ȋnregistrat chiar la miezul nopţii, aproape 3 milioane de telespectatori asistau la cea mai nouă specialitate argentiniană – remontada.
De altfel, Antena 1 a condus clasamentul audienţelor și la nivelul ȋntregii zile, cu 3.1 puncte de rating și 30.9% cota de piaţă, dar și pe ȋntreg intervalul de Prime Time (19.00 – 00.00) cu 9.5 puncte de rating și 41.5% cotă de piață, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse ȋntre 21 și 54 de ani.
Argentina, campioana mondială en-titre, a învins Anglia, scor 1-2, după ce în minutul 85 erau conduşi cu 1-0. Argentinienii au reușit astfel o nouă „remontada” de senzaţie, Enzo Fernandez fiind cel care a restabilit egalitatea ȋn minutul 85, după ce fuseseră conduși cu 1-0, ȋncă din minutul 55, prin golul lui Gordon. În minutul 90+2, Lautaro Martinez a completat remontada și a trimis Argentina în finala Campionatului Mondial, acolo unde se va duela cu Spania. Messi va juca în a treia lui finală de Cupă Mondială, după finalele din 2014 şi 2022. Marea finală are loc duminică, contra Spaniei, de la ora 22:00 în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.
Confruntarea de aseară a completat o nouă pagină de istorie pentru Lionel Messi. La 39 de ani și 21 de zile, fostul jucător de la Barcelona a atins o nouă bornă fabuloasă: este cel mai în vârstă jucător de câmp din istoria Cupei Mondiale care evoluează în semifinale. Un record istoric a atins și starul englez Harry Kane, care le meciul cu Argentina a devenit jucătorul de câmp cu cele mai multe meciuri în tricoul Angliei. Starul lui Bayern Munchen a ajuns la 121 de meciuri pentru englezi şi l-a depăşit pe Wayne Rooney.
Marea finală FIFA World CUP 2026, difuzată ȋn direct pe Antena 1 și AntenaPLAY duminică, de la 22.00, ȋi va aduce faţă ȋn faţă pe Lamine Yamal și Lionel Messi, cele două campioane continentale din Europa, respectiv America de Sud ȋntâlnindu-se ȋn ultimul act pentru trofeul suprem din fotbal. Sâmbătă, de la miezul nopţii, Anglia va disputa finala mică ȋmpotriva Franţei, ȋn direct pe Antena 1 și AntenaPLAY.
Înaintea marii finale, Antena spune poveștile celor două finaliste cu două programe-eveniment: „Povestea Mondialului: Spania" difuzată astăzi, de la ora 21:00, și „Povestea Mondialului: Argentina" mâine, la aceeași oră. Drumul complet al fiecărei echipe de la primul fluier la Mondial până la porțile istoriei, cu golurile, eroii și momentele care au ținut planeta cu sufletul la gură se vede astăzi și mâine, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
|
Sursa: Fifty5Blue Copyright:ARMADATA S.R.L. |
|
|
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group |
|
|
Analiza este facuta pe target-urile 21-54 Urban, Urban ALL și Național |
|
|
Perioada 15 iulie 2026 |
|