Regulile impuse prin lege zonelor care delimitează ariile protejate nu ajută natura, dar distrug oamenii, depopulează și ruinează din punct de vedere economic regiuni care altă dată erau înfloritoare. Una dintre piedicile dezvoltării zonale, în regiunile cu imens potențial turistic, este legislația făcută din birou, care nu are nicio legătură cu realitatea din teren. Printre cele mai afectate zone este Delta Dunării, unde localități care au fost urbanizate și industrializate s-au distrus aproape în totalitate, după introducerea unor norme ce ar fi trebuit să rămână valabile doar pentru rezervație. Guvernatorii ariilor protejate pot să interpreteze cum vor legislația, mai ales dacă vor să pună piedici dezvoltării.
Tulcea, Mahmudia și alte localități în care au existat construcții încă înainte de 1990 se supun astăzi prevederilor unei Hotărâri de Guvern din 2008, care introduce și zonele limitrofe Deltei Dunării în aria protejată. Localitatea Mahmudia avea peste 3.000 de angajați la mina de calcar și în domeniile conexe, până în 1990. Astăzi au rămas câțiva angajați care așteaptă să iasă la pensie, activitatea este aproape oprită, iar locuitorii sunt aproape forțați să plece în străinătate.
Zona este depopulată din cauza măsurilor aberante care au dus la blocarea investițiilor pentru crearea locurilor de muncă, iar turismul este îngreunat de deciziile autorităților. Deși cei din mediul privat au viziune, strategie și soluții concrete pentru a dezvolta întreaga zonă, nu doar localitatea, piedicile se țin lanț, iar legile sunt interpretate după cum doresc autoritățile, dar mereu în defavoarea investitorilor care ar putea salva oamenii de la sărăcie. Mai mult, investitorii nu înțeleg de ce li se aplică discreționar restricțiile pentru aria protejată, doar atunci când au îndatoriri, nu și atunci când ar trebui să aibă aceleași drepturi ca celelalte localități din Delta Dunării care se află realmente în rezervația biosferei.
Drum judeţean în așa-zisa rezervație
Deși au drumuri asfaltate, case și chiar zone de blocuri, mai multe localități au fost puse pe lista celor care trebuie să se supună unei serii de norme și restricții ce blochează dezvoltarea infrastructurii de cazare și, implicit, orice posibilitate de a aduce turiști, de a crea locuri de muncă și de determina creșterea economică în respectivele zone. Investitorii se plâng de faptul că li se impun artificial aceleași reguli ca în rezervația biosferei, deși se află la marginea Deltei Dunării, iar HG 1516 din 19 noiembrie 2008 privind aprobarea Regulamentului-cadru de urbanism pentru Rezervaţia Biosferei Delta Dunării nu ține cont de realitatea din teren.
“Nu înțelegem de ce trebuie să ne supunem acelorași reguli ca în interiorul Deltei, deși noi suntem într-o localitate cu foarte multe construcții și drum judeţean. Așa-zisa dezvoltare durabilă, pe care pretind că vor să o facă, nu există. Hotelul a fost construit înainte de 1990, s-au făcut investiții majore aici, dar ne blochează activitatea regulile pe care ni le impun, fără niciun motiv real. Noi nu putem să aducem turiștii străini, care circulă pe brațele Dunării, pe vasele de croazieră, pentru că nu avem suficiente locuri de cazare și nu suntem lăsați să ne extindem, într-o zonă deja urbană. Nu putem să facem teambuilding-uri cu angajați ai marilor companii, care au nevoie de un număr mare de camere, iar astfel are de pierdut întreaga zonă”, explică Gigi Chiscop, managerul hotelului Mon Jardin, de la Mahmudia. Acționarii hotelului au plătit chiar renovarea fațadei blocului de pe partea cealaltă a străzii, pentru a nu le afecta imaginea, însă locatarii nu s-au străduit nici măcar să mențină aspectul noii fațade.
Lipsa infrastructurii distruge zonele protejate
Aceleași probleme au fost ridicate de reprezentanții mediului de afaceri și chiar de autoritățile locale din mai multe arii protejate din țară, în ultimii ani. „M-am luptat timp de opt ani să arăt că nu putem face turism în zona Transfăgărășanului, între Cârțișoara și Bâlea, din cauza unei încadrări aberante a întregii arii în Natura 2000. Fără să dezvoltăm infrastructura, nu facem altceva decât să lăsăm în paragină aceste zone turistice, iar asta va afecta și natura, în cele din urmă, pentru că nu vom mai putea controla turiștii care vor dori să meargă singuri pe munte”, spune Dorin Magda, fost primar al comunei Cârțișoara, situată pe Transfăgărășan, de care aparține și Bâlea Lac. Multe dintre proiectele de dezvoltare a zonelor incluse în ariile protejate au fost blocate de lipsa de înțelegere a situației reale a acestora sau de rea voință.
De ce să ne impună aici, unde avem asfalt și betoane, să construim doar un număr limitat de camere și doar din chirpici, cu acoperiș de stuf? E normal să le impună celor din Deltă, dar noi ne supunem regulilor de arie protejată doar când avem obligații, nu și când avem drepturi.
Gigi Chiscop, manager de hotelul, Mahmudia
Investitorii se plâng de faptul că niciun guvernator al Deltei Dunării nu a colaborat cu mediul de afaceri pentru a ajuta zona să se dezvolte, deși investițiile nu afectează aria protejată. Nici politicienii nu au încercat să modifice legea din 2008 care sfidează situația reală.