Oastea Ţării n-a luptat niciodată aşa şi aşa, Armata a atacat la baionetă, cu inima la fierbere, să apere glia, să apere neamul. De aceea, fără echivoc, de mii de ani, la această intersecţie de viscole ale istoriei, neamul românesc şi-a păstrat fiinţa naţională bazându-se pe trei mari piloni: biserica, armata şi limba română. Cu toate că oştirea noastră era totdeauna mai mică numeric, mai rău înarmată, mai puţin instruită, ostaşii noştri au stăvilit puhoaiele de năvălitori, au reuşit izbânzi care nu se anticipau, prin isteţime, eroism, curaj, au oprit armatele imperiilor, ale hapsânilor bogaţi, tentaţi să pună ghearele pe frumoasa Ţară a neamului românesc. Dacii au ţinut piept celebrelor legiuni ale Romei, care cuceriseră tot, şi Decebal s-a sinucis pe vârful muntelui încercuit de generalii romani, ca să nu-l plimbe Traian în lanţuri. Apropo, un clasament al Italiei cu cei mai vestiţi împăraţi romani îl situează pe Traian pe locul doi, chiar cel mai destoinic în ale războiului. Ştefan cel Mare a învins fulminant armatele Înaltei Porţi la Podul Înalt, Papa l-a numit „atletul creştinătăţii” şi au bătut clopotele catedralelor din Europa. Ştefan cel Sfânt aduna oricând o oaste de 60.000 de soldaţi, în mare parte cavalerie uşoară, rapidă şi vitează, și au devenit legendari iscusiţii trăgători cu arcul din Bucovina, care ţinteau cu săgeata păsările în zbor. Miezul de foc al oastei şi cavaleriei lui Ştefan Voievod erau ţăranii liberi, răzeşii şi trupele micii boierimi, toţi îşi procurau armele din banii lor şi urcau în şaua cailor cu care lucrau şi ogorul. I-au fugărit alungându-i pe iscusiţii călăreţi tătari, au bătut armatele bogate ale regatului ungar şi polonez. Mihai Viteazul a uimit Europa înnămolind cu deşteptăciune puhoaiele de ieniceri în mlaştina Călugărenilor. Când ne plecăm fruntea în faţa Monumentului Eroului Necunoscut, acolo se află flăcăii care cu baioneta au respins tunurile perfecţionate ale lui Mackensen, păstrând bucata de Ţară care mai rezista. Sub lespedea Monumentului Eroului Necunoscut se odihnesc cei nouă vasluieni şi cu sergentul zece care au cucerit Griviţa şi Plevna. Îngrăşând cu oasele lor Pământul Patriei se află soldaţii căzuţi pentru redobândirea Basarabiei, a Ardealului, cucerirea Budapestei şi a Munţilor Tatra, în glia Ţării se află şi trupul fragil, dar eroic al Măriucăi, izbită de glonţ în nucul din ogradă, de unde comunica soldaţilor români mişcarea trupelor nemţeşti.