x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cele mai performante acţiuni pe Bursă în 2024 din cele 20 ale indicelui principal BET

Cele mai performante acţiuni pe Bursă în 2024 din cele 20 ale indicelui principal BET

de Redacția Jurnalul    |    10 Ian 2025   •   10:45
Cele mai performante acţiuni pe Bursă în 2024 din cele 20 ale indicelui principal BET

Anul 2024 s-a încheiat la Bursa de Valori Bucureşti cu o apreciere de 8,8% pentru indicele principal BET şi cu 16% cu tot cu dividende, în timp ce capitalizarea companiilor listate a urcat cu 55 mld. lei, la aproximativ 364 mld. lei, potrivit calculelor realizate de Ziarul Financiar.

Hidroelectrica a avut minus 4% pe preţ, dar dividendele au ţinut compania în teritoriu pozitiv. Spre comparaţie, indicele BET a urcat cu 8,8% şi cu 16% cu tot cu dividende. Capitalizarea companiilor din BET, la 203 mld. lei, plus 14,8 mld. lei într-un an. Hidroelectrica, cea mai mare companie cu o capitalizare de 55 mld. lei.

Spre comparaţie în 2023 indicele BET a urcat cu 31,8% şi cu 40% cu tot cu dividende.

Minimul indicelui BET pentru 2024 a fost atins pe 26 ianuarie, respectiv 15.126 de puncte. Maximul, pe 18 iulie, respectiv 18.749 de puncte. Adică o creştere de 24% în 6 luni. Pe 30 decembrie 2024 indicele BET a închis şedinţa la 16.720 de puncte. Spre comparaţie, anul 2023 a fost încheiat la 15.371 de puncte. Mai jos, cele mai performante şi cele mai abrupte scăderi din BET.

(sursa: Mediafax)

×