Jurnalul.ro Cultură Muzica Artistul grec Theodore lansează în România videoclipul THE BIG RIP – o piesă optimistă despre sfârșitul universului

Artistul grec Theodore lansează în România videoclipul THE BIG RIP – o piesă optimistă despre sfârșitul universului

de Magdalena Popa Buluc    |   

Theodore lansează noua sa piesă "The Big Rip", împreună cu videoclipul aferent regizat de Kostis Theodosopoulos. În rolurile principale pot fi recunoscute iubitele actrițe Maria Aliferi și Dimitra Vlagopoulou, alături de Theodore însuși, care apare pentru prima dată într-un videoclip al său.

Inspirația principală pentru piesă este teoria sfârșitului universului, „Big Rip", sugerând că, dacă universul continuă să se extindă într-un ritm accelerat, va ajunge în cele din urmă la un punct în care toate forțele care îl țin laolaltă vor fi învinse de energia întunecată.

„Citind despre acest fenomen, m-am gândit la viața însăși și cum uneori, când lucrurile se prăbușesc, este inutil să încerci să le ții împreună. Uneori, structurile din mințile noastre se vor prăbuși și trebuie doar să acceptăm acest lucru." – Theodore

În contrast cu teoria cosmologică sumbră a Big Rip, Theodore alege să îi ofere un ton mai optimist, scriind poate cea mai pop-oriented piesă de până acum, îmbogățindu-și sunetul alternativ cu elemente mai upbeat și mai mainstream. În același timp, sub îndrumarea regizorului Kostis Theodosopoulos, el joacă în videoclipul care prezintă o ceremonie suprarealistă, estompând granițele dintre căsătorie și înmormântare, între realitate și fantezie.

„Ironia subtilă din versurile piesei The Big Rip m-a dus cu gândul la cinematografia lui Hal Ashby. Mi-am amintit de Life is a State of Mind pe coloana sonoră în timp ce domnul Chance pășește pe suprafața lacului, scufundând vârful umbrelei în apă. Și m-am gândit că poate într-un univers paralel, undeva aproape, Mont îl așteaptă, proaspăt evadată de la propria ei înmormântare, zâmbind sfidător în timp ce accelerează motocicleta. Alături de ei, Theodore - ca un alt Harold - cu acordeonul său vișiniu și privirea trippy, oferă un ritm neafectat acestei farse dulce-amărui care nu se va sfârși niciodată."  – Kostis Theodosopoulos

În cuvintele actriței Maria Aliferi, „Conceptul videoclipului este inovator, modern, inteligent, drăguț și disruptiv. Este despre o femeie moartă capricioasă care învie și pleacă de la înmormântarea ei pentru că este prea nebunatică pentru a rămâne."

Pentru Dimitra Vlagopoulou, rolul pe care îl interpretează este cel mai tragicomic personaj al poveștii, ceva ce i s-a părut încântător: „Este o înmormântare suprarealistă cu ceva jucăuș, revoluționar și amuzant în același timp. O mireasă moartă are o mare surpriză pentru invitații la înmormântarea ei. Sau este nunta ei? O reprezentație de rămas bun discordantă, un invitat misterios privește de la distanță, o înviere și, bineînțeles, buchetul aruncat în aer pentru următoarea norocoasă.”

Urmărește acum așadar noul videoclip Theodore – The Big Rip, o piesă luminoasă despre sfârșitul universului cu un videoclip îndrăzneț, jucăuș și care te va pune pe gânduri.

Despre Theodore

Artistul de rock alternativ Theodore este un compozitor și producător al cărui sound se situează undeva între synth-pop și post rock, cu puternice elemente cinematice. Pasionat de filozofie și de știință, versurile și conceptele sale provin din nevoia de a explora întrebări existențiale și etice. Îi place să creeze cântece ca povești sau ca basme și să le reinterpreteze în concerte unice, energice și pline de mister, cu spectacole extraordinare de lumini și de visuals.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri