Jurnalul.ro Ştiri Externe Ascensiunile solitare pe Everest, interzise de autoritățile nepaleze

Ascensiunile solitare pe Everest, interzise de autoritățile nepaleze

Nepal a dispus interzicerea ascensiunilor solitare pe vârfurile sale, inclusiv pe Everest, în încercarea de reducere a numărului de accidente, a anunţat sâmbătă un oficial guvernamental, citat de AFP. 

Guvernul nepalez a interzis de asemenea ascensiunea persoanelor care au suferit o dublă amputaţie sau a celor nevăzătoare. 

Aceste decizii, adoptate joi seară de guvern, se numără printre măsurile luate înainte de începerea sezonului de escaladă din 2018. 

"Expediţiile solitare care au fost admise anterior sunt de acum interzise", a declarat pentru AFP un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului Culturii, Turismului şi Aviaţiei Civile. 

La sfârşitul lunii aprilie, renumitul alpinist elveţian Ueli Steck şi-a pierdut viaţa în timpul unei escalade solitare pe versantul Nuptse al Muntelui Everest. El a alunecat şi a scăzut peste o mie de metri în perioada de aclimatizare necesară înaintea ascensiunii spre vârf. Alţi zece alpinişti au decedat în acest an pe Everest. 

Această nouă reglementare riscă să stârnească nemulţumiri din partea unor alpinişti amatori de ascensiuni solitare potrivit cărora riscul de accidente este sporit de creşterea numărului de expediţii comerciale care perturbă traficul pe ''Acoperişul lumii'', precizează AFP. 

Interdicţia care vizează persoanele cu dizabilităţi este considerată discriminatorie de Hari Budha Magar, un fost soldat gurkha rămas fără ambele picioare în timpul unei misiuni în Afganistan, care visează să urce pe Everest. Înainte de anunţul guvernului nepalez, el a atras atenţia printr-un mesaj publicat pe Facebook că decizia reprezintă o "discriminare contra persoanelor cu handicap, ce încalcă drepturile omului". 

Numeroase persoane doresc să escaladeze Everest pentru a surmonta un handicap. Un neozeelandez, Mark Inglis, care şi-a pierdut ambele picioare în urma unui accident suferit pe munte, a devenit în 2006 prima persoană cu dublă amputaţie care a ajuns pe vârful Everest (8.848 metri). Un nevăzător, americanul Erik Weihenmayer, a reuşit acelaşi lucru în 2001. 

Piscurile şi traseele montane ale acestei ţări himalayene între graniţele căreia se află opt dintre cele 14 vârfuri din lume care depăşesc 8.000 de metri înălţime, atrag în fiecare an turişti de pe întreg mapamondul. 

Nepal a emis în sezonul de escaladă din 2017 un număr record de 373 de permise pentru expediţii către Everest. În acelaşi timp, 136 de permise au fost acordate de Regiunea autonomă Tibetan pentru ascensiunile pe versantul nordic al acestuia.AGERPRES

Subiecte în articol: everest nepal
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri