După mii de kilometri și sute de misiuni, cel mai dur reality show, Asia Express – Drumul Elefantului a ajuns asearã în penultima etapã. Dupã o cursã care s-a jucat cu nervii lor, misiune dupã misiune, s-a decis care sunt cele douã perechi care se vor confrunta pentru marele premiu în valoare de 30.000 de euro. Pentru Cocuţa şi Bogdan, competiţia s-a încheiat asearã: „Nu mi-aș fi dorit să trăiesc cu nimeni altcineva această experiență. Andra este omul care este cel mai aproape de sufletul meu, care mă cunoaște cel mai bine!, a mãrturisit Bogdan, care a mai continuat: „ Îmi pare rău că am ieșit doar cu o zi înainte de finală, asta este cel mai mare regret!”. Ruby şi Robert si CRBL şi Oase sunt cele două cupluri de vedete care s-au calificat în ultima etapă din Drumul Elefantului, ce va începe azi, la ora 20:00, pe Antena 1.
Penultima etapă a celui mai dur reality show, Asia Express – Drumul Elefantului, s-a impus ca lider detaşat de audienţã, la nivelul tuturor categoriilor de public. Aproape 1.800.000 de români au urmărit cu sufletul la gură peripețiile celor trei echipe de pe podium, în minutul de maximă audiență de la 22:06. Aşadar, Antena 1 a fost cel mai urmărit post de televiziune la nivelul publicului din mediul comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, și a obținut, pe perioada difuzării emisiunii (20:00-23:40), o audiență medie de 8.7 puncte de rating și o cotă de piață de 24.7%, în timp ce următorul clasat, Pro TV înregistra 7 puncte de rating și o cotă de piață de 19,8%. Și în mediul urban ,,Asia Express” a surclasat concurența cu 8.1 puncte de rating și 18.7% cotă de piață, spre deosebire de următorul clasat Pro TV, care a înregistrat doar 6.4 puncte de rating și 14.8% cotă de piață. Și la nivel național cel mai dur reality-show a fost pe primul loc în clasament, cu o medie de 8.1 puncte de rating și 18.2 % cota de piață, în vreme ce poziţia secundã a fost ocupatã de Pro TV cu doar 6.8 puncte de rating și 15.4 % cota de piață.
La fel cum s-au întâmplat toate probele înainte de marea finalã, cursa a început într-un mod cu totul neaşteptat: „E prima oarã când se întâmplã ca noi sã avem misiuni atât de târziu şi într-un oraş atât de mare, într-o aglomeraţie infernalã!”. Concurenţii au avut bani din care sã cumpere ingrediente cu care sã prepare o cinã tradiţional româneascã, dar şi cadouri pentru familia care îi primea peste noapte.
Autostopul le-a dat mari bãtãi de cap, însã greul abia începea. De la biciuit în plinã stradã, la curãţat urechile trecãtorilor, la spãlat 16 tricouri foarte murdare în cea mai mare spãlãtorie în aer liber din lume, sau la controlarea genţilor trecãtorilor, pentru a gãsi urmãtorul mesaj al Ginei, concurenţii au trãit intens fiecare moment al cursei. Tensiunea jocului, adãugatã peste energiile acumulate pe parcursul întregii experienţe a transformat relaţiile în fiecare echipã, misiune dupã misiune. Fiecare dintre cei şase nu a ratat ocazia sã spunã tot ce are pe suflet legat de partenerul sãu, nemaiţinând cont de faptul cã tocmai asta îi va încetini şi mai mult în competiţie.
A urmat apoi un joc de cricket, de departe cel mai popular sport din India, care le-a testat latura sportivã, pentru ca runda a patra a cursei sã îi punã într-un mare impas. „Cãutaţi-o pe doamna din fotografie şi folosiţi-vã de talentul ei!”, au fost singurele instrucţiuni din partea Ginei. Cu nervii întinşi la maximum, cele trei echipe au aşteptat cu sufletul la gurã urmãtoarele instrucţiuni, însã a durat ceva pânã s-au prins cã tatuajele cu henna fãcute de aceasta conţineau adresa la care o vor întâlni pe prezentatoarea show-ului. Miza - una uriaşã: ultima echipã ajunsã, urma sã plece acasã. Cocuţa şi Bogdan au fost cei care au pãrãsit competiţia, chiar înainte de marea finalã a show-ului.
Sursa:Kantar Media |
|
Copyright:ARMADATA S.R.L. |
|
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group |
|
Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National |
|
Perioada 15 aprilie 2019 |