Compania subliniază că, în baza protocolului de colaborare cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), raportul privind cele două cutremure a fost transmis deja către toate societăţile de asigurare implicate, notează Ziarul Financiar.
„Asiguraţii nu trebuie să se deplaseze sau să se adreseze INCDFP pentru obţinerea dovezilor privind producerea cutremurelor, rapoartele în acest sens fiind deja atât în posesia PAID, cât şi a tuturor asigurătorilor implicaţi în gestionarea dosarelor de daună. Avem toate detaliile necesare şi suficiente pentru instrumentarea corectă a daunelor înregistrate. Continuăm demersurile de digitalizare şi automatizare a procedurii, astfel încât proprietarii ale căror locuinţe au fost afectate să nu fie puşi în mod inutil pe drumuri”, spune Nicoleta Radu, Director General al PAID.
Societatea a anunţat pe contul de Facebook că până la data de 17 februarie s-au deschis 139 dosare de daună în urma cutremurelor din Gorj.
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăţilor de asigurare pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuinţă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008.
Conform prevederilor legii, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuinţelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: - Cutremur - Inundaţii - Alunecări de teren.
(sursa: Mediafax)