'Nu suntem siguri de ţintă, dar o patrulă a poliţiei trecea prin zonă când s-a produs explozia', a declarat Ataullah Khogyani, purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei Nangarhar, al cărei centru administrativ se află la Jalalabad. 'Explozibilii au fost plasaţi într-o pubelă', a adăugat el.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe din India, Vikas Swarup, a indicat imediat că 'ţinta atacului nu a fost consulatul'. Un diplomat indian a explicat de asemenea că deflagraţia s-a produs la 200 metri de clădire. 'Nimeni nu a fost rănit', a asigurat el. În cartier se află de asemenea consulatele pakistanez şi iranian. 'Atentatul nu a fost revendicat imediat, dar interesele indiene au fost vizate în două rânduri începând de sâmbătă în cursul unor atacuri majore, unul împotriva consulatului din Mazar-i-Sharif, nordul Afganistanului, şi celălalt împotriva unei baze militare în statul Pendjab, nordul Indiei.
Aceste două atacuri au avut loc la aproximativ 12 zile de la vizita în Afganistan, apoi în Pakistan, a premierului indian Narendra Modi şi par să fi vizat împiedicarea eforturilor autorităţilor de la New Delhi de ameliorare a relaţiilor cu Islamabadul, notează AFP.
Sursa: Agerpres