Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Atenție, cad autostrăzi! CNAIR le mai cârpește, pe alocuri...

Atenție, cad autostrăzi! CNAIR le mai cârpește, pe alocuri...

de Diana Scarlat    |   

La sfârşitul anului 2013 aveam în România 644 km de autostradă, iar în noiembrie 2014, 655 km. Potrivit INS, în 2013 s-au construit doar 94 de kilometri de autostradă. Lucrările au stagnat în 2014, iar autostrada Orăştie - Sibiu, între Sălişte şi Cunţa, imediat după inaugurarea din luna noiembrie a acestui tronson, a avut probleme de la început.

Astăzi, după opt ani de la marele eșec, Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) încă face licitații pentru a „cârpi” efectiv acest drum despre care specialiștii au spus de la început că ar trebui reconstruit integral, pentru că studiul de fezabilitate a fost greșit, iar acumulările de apă din subteran duc la alunecări de teren care nu se vor putea rezolva niciodată cu niște reparații de suprafață.

Efectele unui studiu de fezabilitate care nu a fost realizat corect s-au putut vedea atunci când a fost deschis circulaţiei lotul al treilea al autostrăzii Orăştie - Sibiu, între Sălişte şi Cunţa. În numai zece zile au apărut crăpături, iar pilonii viaductului s-au fisurat la începutul anului 2015. Lotul 3 al Autostrăzii Sibiu-Orăştie, între Cunța și Săliște, a fost inaugurat în noiembrie 2014, cu două zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, iar în septembrie 2015, lotul a fost închis. „Problema pleacă de la faptul că cei care fac, pentru licitaţii, caietele de sarcini, sunt în necunoştinţă de cauză. Ei habar n-au ce să ceară, iar în aceste condiţii, cerând foarte puţin, puţin primesc. Atunci, după cum bine ştim, studiile de fezabilitate s-au câştigat la preţuri mult mai mici decât valoarea estimată. Nu au cum să fie realizate corect, la sume de 15-20% din valoarea reală. Totul se face pur şi simplu din birou”, a explicat, încă din noiembrie 2015, pentru Jurnalul Naţional, Nicolae Boţu, fost consilier al ministrului Transporturilor, constructor şi profesor universitar. De atunci, nimic nu s-a schimbat. Deși mai mulți specialiști au tras semnale de alarmă în legătură cu aceste studii de fezabilitate făcute „din pix” – ceea ce se traduce, în termeni juridici, prin infracțiunile de fals intelectual și uz de fals, cu prejudicii de sute de milioane de euro aduse statului român, în ultimul deceniu – autoritățile statului nu au luat niciun fel de măsură pentru a remedia situația și pentru a-i trage la răspundere pe vinovați.

Se încearcă reconsolidarea unor porțiuni

Din 2016, după rezilierea contractului cu constructorul – grupul Salini-Impregilo –, CNAIR a lansat mai multe licitații pentru expertiza tehnică, respectiv proiectarea și execuția unor lucrări suplimentare, însă fără finalitate. CNAIR scoate la licitație, periodic, lucrări de reparații ale autostrăzii Sibiu – Sebeș, în zona în care pământul se surpă și se produc fisuri, deși totul a fost un eșec până acum. Săptămâna trecută s-a mai lansat o licitație pentru reparații pe o porțiune de autostradă aflată în apropiere de segmentul demolat în 2016, pe dealul Aciliu: „Proiectare și execuție lucrări de remediere și punere în siguranță a sectorului de Autostradă Orăștie-Sibiu lot 3, km 57+100 – 57+600 cale I proiect / (km 278+710 – km 279+210 cale II autostradă)”. Proiectul s-a aflat pe site-ul SICAP de mai multe ori, fiind anulat de fiecare dată. Este o porțiune de 500 de metri care nu se va putea repara, de fapt, niciodată, din cauza alunecărilor de teren cauzate de apa care stagnează la mare adâncime, solul având în această zonă o consistență care nu a fost luată în calcul atunci când s-au făcut SF-ul și studiile tehnice. Specialiștii au explicat că apa contribuie la deplasarea pământului aflat în zona de suprafață și la crearea de deformări ale stratului de asfalt, iar pentru a se evita dezastrul din această porțiune ar fi trebuit să se ocolească zona sau să se facă de la început altfel de lucrări de construcție.

Traseul ar fi trebuit să ocolească zona

În documentația pentru licitațiile lansate acum apar specificate aceste probleme, în caietul de sarcini: „Din cauza alunecărilor, aspectul taluzului de debleu este neregulat, cu crăpături largi, fisurări ale terenului și ebulmente. Alunecarea de teren declanşată între km 278+710 și km 279+210 (km 57+100 – 57+600 cale 1 proiect) cuprinde o suprafață a terenului cuprins între marginea din amonte a benzii autostrăzii (în planul alunecării) și treimea inferioară a versantului, pe o lungime de 500 de metri”, se arată în caietul de sarcini. În zona dealului Aciliu sunt probleme grave de proiectare și de execuție, iar din 2015 s-a propus reconstruirea acestui tronson de 22 de kilometri, eventual cu stabilirea unui nou traseu. În anul 2016, la kilometrul 276, pe o lungime de circa 400 de metri, autostrada a fost demolată complet, fiind alese soluții noi pentru structura autostrăzii și pentru terenul din jur, care se deplasa permanent. Reparația nu a reușit decât să ducă la o încetinire a procesului de alunecare de teren, iar suprafața autostrăzii a continuat să se deformeze, atât pe zona demolată, cât și în zonele adiacente. După această serie de încercări eșuate de a „cârpi” porțiunea de autostradă, inclusiv prin lucrări de consolidare, eșuate și ele, între kilometrii 275 și 276, CNAIR mai alocă  2,6 milioane de lei pentru „refacerea geometriei taluzului”, iar cu o săptămână înainte, CNAIR a mai lansat una, pentru o porțiune din apropiere, de circa 800 de metri (km 59+630 – 60+410). Traficul pe Autostrada Sibiu – Sebeș este oprit, până pe 20 mai, între nodurile Săliște – Cunța, pentru lucrări la rosturile de dilatație pe viaductul Aciliu.

 

Contractul dintre fosta CNADNR şi constructorul celor 22 de kilometri din Lotul 3 al autostrăzii A1, Orăștie-Sibiu a fost semnat în 2011 şi a fost reziliat în ianuarie 2016. Constructorul este grupul italian Impregilo, devenit ulterior Salini-Impregilo. În 2019, CNAIR a câștigat procesul cu  Salini-Impregilo.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri