Jurnalul.ro Ştiri Social Atenție la fraudele online. Persoane fizice și firme au fost înșelate cu zeci de mii de lei

Atenție la fraudele online. Persoane fizice și firme au fost înșelate cu zeci de mii de lei

de Redacția Jurnalul    |   

 O bandă de 6 indivizi care acționau online, ademenind oameni cu promisiuni de câștiguri ușoare prin vânzarea de produse sau cursuri online, a fost anihilată de poliție, în București.

Polițiștii din București au făcut joi 8 percheziții într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În perioada 2022 - prezent, trei persoane, cu spijinul altor trei, ar fi realizat un mecanism de fraudare și ar fi înființat trei societăți comerciale, iar prin intermediul platformelor de socializare, ar fi făcut campanii de recrutare parteneri pentru vânzarea de produse sau cursuri online, informează Poliția Capitalei.

Astfel, bănuiții ar fi indus în eroare atât clienții care s-ar fi înscris în aceste campanii și care ar fi plătit sume modice, respectiv 100 de lei de persoană, fără a obține beneficiile promise, cât și firmele de curierat prin care ar contracta servicii în condiții cât mai avantajoase, pe care, încă de la început, intenționează să nu le achite.

Totodată, s-a mai stabilit faptul că, prejudiciul cauzat este de aproximativ 690.000 de lei, 390.000 lei fiind în dauna firmelor de curierat și 300.000 de lei în dauna persoanelor fizice.

S-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a două autoturisme, în valoare de aproximativ 45.000 de euro.

Cei trei suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, iar față de doi dintre aceștia a fost dispusă, ulterior, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Subiecte în articol: fraude online inselaciune
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri