Peste 30 de zboruri, atât curse interne cât şi internaţionale, au avut întârzieri, miercuri dimineață, pe Aeroportul Internaţional Indira Gandhi din New Delhi, din cauza unui strat dens de ceaţă care a învăluit regiunile din zona capitalei indiene. 22 de curse feroviare au suferit de asemenea întârzieri în Delhi din cauza vizibilităţii reduse, informează Xinhua.
Vizibilitatea a fost redusă la mai puţin din 50 de metri în unele zone, navetiştii matinali fiind nevoiţi să aprindă avariile în timpul deplasării pe drumurile publice.
Ceaţa densă a afectat cursele aeriene şi în zona altor aeroporturi. Compania privată SpiceJet a scris pe Twitter: ''Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile din Varanasi toate plecările/sosirile şi zborurile de legătură cu acestea ar putea fi afectate. Pasagerii sunt rugaţi să verifice situaţia curselor lor''. Varanasi este un oraş aflat în statul nordic Uttar Pradesh.
Între timp, noi căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare au fost consemnate în mai multe regiuni din statele aflate la altitudini mai mari, precum Himachal Pradesh şi Uttarakhand, dar şi în Caşmirul indian. Cursele aeriene pe Aeroportul Srinagar din Caşmirul indian au fost perturbate în ultimele zile, numeroşi călători rămânând blocaţi în Valea Caşmirului.