Liderii AUR îi cer președintelui Klaus Iohannis convoace de urgență CSAT pentru adoptarea de măsuri ferme împotriva traficului transfrontalier ilegal de mărfuri și persoane, după ce un avion presupus a fi controlat de traficanți ar fi pătruns în spațiul aerian al României.
„Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) cere președintelui Klaus Iohannis să convoace de urgență Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru adoptarea de măsuri ferme împotriva traficului transfrontalier ilegal de mărfuri și persoane”, potrivit unui comunicat de presă.
AUR atrage atenția că incidentul prin care un avion neidentificat, presupus a fi controlat de grupurile de traficanți care operează în zona graniței de nord, a pătruns nestingherit în spațiul aerian al României nu este unul izolat.
Liderii AUR susțin că traficul transfrontalier ilegal, în special de țigări, dar și de alte mărfuri de contrabandă și chiar de persoane, a luat o amploare deosebită de-a lungul graniței de nord și est și că rutele terestre nu mai fac față, fapt pentru care infractorii operează tot mai mult și pe calea aerului, iar în acest context, este afectată credibilitatea României ca stat membru al Uniunii Europene și al NATO.
„Avem pretenția de a fi acceptați în spațiul Schengen și este adevărat că îndeplinim toate condițiile tehnice. Din păcate, deocamdată nu îndeplinim cea mai importantă condiție, aceea a credibilității și a seriozității cu care acționăm la granița cu state non-UE. Dacă dorim să fim credibili față de partenerii României din NATO și UE, statul român trebuie să destructureze toate grupurile infracționale de contrabandiști care operează pe raza județelor de la granița României cu Ucraina, dar și cu Republica Moldova. Mă întreb dacă actuala coaliție de guvernare are voința politică de a face asta sau este parte a problemei”, afirmă deputatul George Simion, co-președinte AUR.
„Din informațiile pe care le avem de la membrii și simpatizanții noștri din județe ca Maramureș, Suceava sau Botoșani, grupurile de contrabandiști de la granița de nord a României au devenit centre de putere în zonă. Sunt aleși primari cu sprijinul lor. Nimeni nu îndrăznește pe plan local, nici Poliția, nici ANAF, nici autoritățile locale să deranjeze aceste rețele infracționale. Este un fapt de o gravitate deosebită, căci înseamnă că structuri ale statului român sunt complice la activități infracționale. Dacă de la premierul Cîțu, care conduce sub influența băuturilor alcoolice, nu ne putem aștepta să deranjeze alți infractori, președintele țării are datoria să intervină”, apreciază senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR.
(sursa: Mediafax)