Jurnalul.ro Editoriale Negocieri ca între noi, abonat Boeing cu abonat Boeing, pentru votul favorabil al Austriei

Negocieri ca între noi, abonat Boeing cu abonat Boeing, pentru votul favorabil al Austriei

de Serban Cionoff    |   

Nu mă mai miră câtuși de puțin faptul că, după noul refuz transmis aici, la noi acasă, de către ministrul de interne al Austriei, Gerhard Karner, accesului țării noastre în Spațiul Schengen, opinia publică din arealul carpato-pontico-dâmbovițean nu a dat semne de supărare sau, măcar, de dezamăgire.

Suntem obișnuiți- ca să nu spunem: resemnați- cu dubla măsură de solidaritate pe care ne-o aplică unele  state din marea familie a Europei Unite, ca și cu politica ghiocelului sfios cu care operează ministerul de externe sub bagheta domnului Bogdan Aurescu. Cu toate astea, eu sunt convins că nu e totul  pierdut și că mai există o șansă pentru a schimba, în bine, decizia guvernanților din patria valsului.

Șansă care-bineînțeles!- se află, numai și numai, în mâinile președintelui Klaus Iohanis. Cel care, cu siguranță, poate să discute, de la egal la egal și fără inhibiții, cu mai marii lui Gerhard Karner, în primul rând cu excelența sa cancelarul Karl Nehammer. Asta cu atât mai mult cu cât, comentatori avizați ai evenimentului au atras atenția că ministrul de interne nu de capul lui ne-a trântit în nas bariera Schengen, ci numai după ce a primit acordul șefului executivului de la Viena, supranumit mai nou Karl Nu Schengen Nehammer.  

 Vă gândiți, desigur, la faptul că aceste două distinse personalități pot dialoga și se pot înțelege în aceeași limbă de circulație europeană și transcontinentală, dar nu acesta este adevăratul, marele atu cu care domnul chiriaș din Palatul Cotroceni ar putea purcede la treabă, fiind sigur de victorie. Fac această afirmație, numai aparent surprinzătoare, bazându-mă pe informații de ultimă oră potrivit cărora, pentru turneul său în Angola, Ghana și Egipt, cancelarul Austriei a apelat la o aeronavă Boeing 707-800. Vă este, cumva, cunoscut acest tip de aeronavă de lux? Cu siguranță că da, pentru că și în deplasările sale pe cele mai îndepărtate meridiane, de exemplu de la București la Tokio, cu escală la Sibiu, domnul președinte Klaus Iohannis și distinsa consoartă beneficiază tot de serviciile unei aeronave Boeing, de data aceasta un Boeing 737-900. Pentru deplasarea anterioară, ca și pentru cea în America de Sud, care s-a încheiat  foarte recent.

 Iar coincidențele nu se opresc aici, pentru că, și într-un caz și în altul, costurile deplasărilor externe sunt foarte ridicate. Costuri care, în cazul vizitei intens contestate a cancelarului Nehammer, însumează, conform celor scrise în ziarul „Heute”, circa 169 de mii de euro, dar numai călătoria. Pe când, în primele două luni ale anului curent, turneele externe al președintelui Klaus Iohannis și ale soției au fost de 1.827.575 lei. Să nu întrebați cât au costat vizitele domniilor lor în cele trei țări din America Latină întrucât este vorba despre informații care nu pot fi date publicității.

Cam asta ar avea în comun cancelarul Karl Nehammer și președintele Klaus Iohannis la capitolul turism extern. De aici încep, însă, diferențele. Pentru că, în Austria, însuși faptul că s-a apelat la serviciile unei aeronave de lux Boeing 707-800 a reprezentat unul dintre motivele pentru care a fost inițiată o petiție de demitere a cancelarului. Petiție care a reușit să strângă cu mult numărul de semnături necesare pentru ca în camera inferioară a parlamentului să demareze procedurile. Nu vreau, Doamne ferește, să spun că ar trebui să se inițieze și la noi o petiție de acest fel, deși, sincer vorbind, cam mult bănet din visteria țării s-a dus pe apa sâmbetei după raidurile de lux ale familiei prezidențiale, dar rezultatele nu se prea văd. În plus, noi, românii, aveam o neplăcută experiență la capitolul demiterea președintelui, cea din anul 2012, când, deși 87,52% din cei care s-au prezentat la urne pe 29 iulie au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, Curtea Constituțională a făcut praf și pulbere votul nostru. Așa încât, chiar dacă, în cazul de față, nu are rost să vorbim despre un asemenea referendum, poate că, totuși, vor fi puse în act  procedurile pentru ca Întâiul Turist Extern al Țării să prezinte decontul voiajelor sale de la preluarea primului mandat rezidențial și până în prezent. Recte: cheltuieli și beneficii pentru România.

 Până atunci, date fiind aceste afinități elective ale  celor două proeminente personalități, încep să cred că a venit momentul să dăm lovitura! Adică se pună de negocieri pe picior de egalitate, așa, ca între noi, abonatul Boeing, președintele Klaus Iohannis, cu abonatul Boeing, cancelarul Karl Nehammer. Și sunt sigur că, în acest fel, domniile lor vor cădea la învoială asupra votului Austriei pentru accesul României în Spațiul Schengen.

 Vot care-mai știi?- ar putea  să aibă și un impact pozitiv la capitolul încredere publică, atât  pentru cancelarul Karl Nehammer cât și pentru președintele Klaus Iohannis, aflați momentan, fiecare, în cădere liberă.

Subiecte în articol: Gerhard Karner Schengen
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri