Summitul Consiliului European din 1-2 octombrie a avut ca important subiect autonomia strategică a blocului UE în materie economică. Liderii au convenit un text care marchează o evoluție reală a doctrinei, asumând o politică industrială. Pe această bază se poate proiecta o Uniune Europeană suverană economic și industrial. Mijloacele financiare puse la dispoziție prin subvențiile de 560 miliarde euro și creditele mobilizate în planul de relansare sunt gândite să irige țesătura industrială spre prioritățile europene-tranziția climatică și tranziția numerică. Multilateralismul asigură în cadrul UE deschiderea spre interior pentru o economie integrată, prin care emergența grupurilor industriale europene poate să le dea forța să concureze China și Statele Unite. Comunicatul reprezentantului României la summit, Klaus Werner Iohannis, accentuează prioritatea pentru piața internă europeană, dar nu pomenește nimic despre concurența cu „aliatul starategic”, plasat sub administrația Trump pe o poziție deschisă de atac împotriva intereselor economice europene. Identificarea filierelor de cercetare inovativă, stimularea lor cu investiții și un cadru legislativ care să înlăture bariere administrative fac parte din noua abordare a strategiei asumate de UE.
Care sunt acele domenii în care se vor dezvolta ideile și aloca eforturile de recuperare a întârzierile sau se profilează „spargeri” tehnologice? Bateriile fiabile, fără de care transformarea radicală a industriei auto rămâne doar deziderat, filiera hidrogen, sectorul spațial, industria de apărare, microprocesoarele, inteligența artificială sunt anunțate ca priorități europene.
Multe dintre aceste idei le-am auzit în urmă cu doi ani într-o puternică pledoarie pentru așezarea pe baze solide a procesului de reindustrializare a României, posibil de stimulat în cadrul mai larg oferit de aparteneța la blocul comunitar. Cel care le prezenta cu pasiune dublată de forța argumetelor în aula mare a Politehnicii din București era Ioan Avram , fost ministru timp de peste două decenii al industriei construcțiilor de mașini și apoi al energiei. Erau etalate conceptele pe care s-a fundamentat în anii 70 strategia industrială a țării, cu uzine în stare să echipeze complexurile energetice, mineritul, metalurgia, industria auto și aeronautica. Existența unei forțe de proiectare și cercetare proprii, accesul la licențe sensibile, negociate cu mare forță diplomatică și încredere reciprocă la Washington, au asigurat dezvoltarea în acei ani a electronicii, energeticii nucleare, petrochimiei, forajului offshore. Actuala infrastructură industrială a României păstrează nucleele viable ale acelei dezvoltări hulite după 1989 din motive străine interesului național. Avram, un mare patriot, a avut viziunea și capacitatea de a transpune în decizii strategia industrială care asigura o independență economică în condițiile complicate ale Războiului Rece, sub presiunea divergențelor ideologice cu Vestul și adversitatea pronunțată a Moscovei. La 89 de ani împliniți credea cu tărie și a susținut până în ultima clipă a vieții că România are încă resurse de inteligență care să-i asigure reluarea dinamicii industriale. Cei care l-au condus pe ultimul drum, sâmbătă, au evocat forța ideilor generatoare de progres economic pe care acest mare român le-a slujit cu inteligență și devotament fără margini.