Jurnalul.ro Ştiri Externe Autoritatea Bancara Europeana, EBA, isi muta sediul la Paris

Autoritatea Bancara Europeana, EBA, isi muta sediul la Paris

Parisul va fi noua gazda a Autoritatii Bancare Europene (EBA), dupa ce institutia va parasi Londra din cauza Brexitului. Capitala Frantei a castigat concursul pentru noul sediu al organizatiei, la finalul unui vot organizat la Bruxelles, a anunţat preşedinţia UE.

 

Potrivit unei surse diplomatice, Parisul a fost ales prin tragere la sorţi în faţa Dublinului, cele două oraşe înregistrând acelaşi număr de voturi în cel de-al treilea tur, la care au participat miniştri din cele 27 de ţări care vor rămâne în Uniune.

Paris, Frankfurt şi Dublin - a fost ordinea după primul tur de scrutin, după care Frankfurt a fost eliminat, în turul doi, cu doar 4 voturi pentru, în timp ce Parisul a obţinut 10 iar Dublin - 13 voturi.

Agenţia bancară, cu cei aproximativ 170 de angajaţi ai săi, a suscitat interesul a opt oraşe care au candidat pentru a o găzdui, printre care Luxemburg, Bruxelles, Varşovia sau Viena, scrie agerpres.

Anterior oraşul olandez Amsterdam a fost desemnat pentru a găzdui sediul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), care va trebui să fie mutat de asemenea de la Londra în perspectiva ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri