Jurnalul.ro Ştiri Externe Autorităţile ungare au detectat cazuri de pestă africană la mistreţi, în apropiere de Budapesta

Autorităţile ungare au detectat cazuri de pestă africană la mistreţi, în apropiere de Budapesta

Autoritatea naţională ungară pentru siguranţa alimentară (Nebih) a identificat prezenţa pestei porcine africane în cinci cadavre de mistreţi, în apropiere de Budapesta, informează Reuters duminică.

Sursa contaminării nu a putut fi determinată imediat, iar ancheta continuă. Cazurile au apărut pe un domeniu de vânătoare închis din apropierea capitalei ungare. În ultimele săptămâni, zona a fost vizitată de mai mulţi străini, însă agentul patogen ar putea proveni şi de pe teritorul ungar, apreciază Nebih.

Potrivit datelor publicate pe site-ul de internet al autorităţii respective, din aprilie 2018, în Ungaria au fost semnalate aproape 900 de cazuri de pestă africană, mortală pentru porci, dar inofensivă pentru om.

În prezent, pesta porcină africană afectează zece ţări din Uniunea Europeană, cele mai grave situaţii înregistrându-se în Bulgaria şi România. În Slovacia, au fost afectate în iulie patru gospodării individuale.

AGERPRES

Subiecte în articol: pesta porcina africana Budapesta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri