Jurnalul.ro Ştiri Locale Avalanșă de mari dimensiuni în Munții Făgăraș, declanșată accidental de doi schiori

Avalanșă de mari dimensiuni în Munții Făgăraș, declanșată accidental de doi schiori

de Redacția Jurnalul    |   

Doi schiori au declanșat accidental vineri de o avalanșă de mari dimensiuni în Munții Făgăraș.

Potrivit Salvamont Sibiu, în zona Bâlea Lac s-a produs vineri o avalanșă de mari dimensiuni, declanșată accidental de doi schiori aflați în zona cunoscută sub denumirea „Balcoane”.

Avalanșa a avut o cale de rulare de peste 300 de metri, pornind din zona superioară și ajungând dincolo de zona chioșcurilor de la Bâlea Lac.

Cei doi schiori nu au fost surprinși de masa de zăpadă și au scăpat fără leziuni fizice, reușind să se retragă în siguranță, potrivit Mediafax.

Salvamontiștii le recomandă turiștilor să verifice buletinul nivometeorologic înainte de orice activitate montană și să evite practicarea sporturilor de iarnă la altitudini de peste 1.800 m, unde riscul de avalanșă este ridicat.

„Salvamont Sibiu monitorizează permanent situația din teren și recomandă prudență maximă în zonele alpine din Munții Făgăraș”, arată salvatorii montani.

Riscul de avalanșă în Munții Făgăraș, ridicat la gradul patru din cinci

Meteorologii sibieni avertizează că riscul de avalanșă cel mai mare risc din țară, de gradul patru din cinci, este la peste 1.800 de metri în Munții Făgăraș, în zona turistică Bâlea Lac.

Avertizarea de risc mare, de gradul patru, de producere de avalanșe la mare altitudine în Munții Făgăraș, la Bâlea Lac, este valabilă începând de vineri, ora 20:00, până luni, ora 20:00, informează Buletinul nivometeorologic remis AGERPRES.

În zona turistică Bâlea Lac va ninge în următoarele zile, ceea ce va crește 'local stratul cu peste 20 centimetri și izolat mai mult'.

În prezent, stratul de zăpadă măsoară 85 centimetri la Bâlea Lac, fiind cel mai mare strat de zăpadă măsurat la o stație meteo în județul Sibiu.

Accesul turiștilor la Bâlea Lac se poate face cu mașina pe Transfăgărășan până la Bâlea Cascadă, de unde se urcă doar cu telecabina, când condițiile meteo o permit.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri