Pot sentimentele patriotice și avântul popular să asigure prosperitatea? Răspunsul, dacă îl scoatem din experiența istorică a României, este dezamăgitor pentru cei care cred că naționalismul poate rezolva toate problemele sociale și economice. O lucrare monumentală – „Sociologia proastei guvernări în România interbelică”(Editura Rao, 2019) – care va fi nu doar un eveniment editorial, ci un punct de reper pentru analiza „prestației” clasei politice, dezvoltă tema cu o puternică argumentație. Bogdan Bucur, universitar la SNSPA București, a lucrat un deceniu pentru a definitiva volumul care are starul în lucrarea de doctorat. Felul în care prezentarea perioadei interbelice este „servită”, în general unilateral, generației tinere, doar sub triumfalismul actului Marii Uniri, este complet dizolvat de axul lucrării lui Bogdan Bucur. Aflăm că incompetența administrativă a României de a guverna bine provinciile a fost, în perioada interbelică, o realitate obiectivă, pusă în evidență în antiteză și mai puternic de sacrificiile făcute pe câmpurile de luptă din Primul Război Mondial. Centralismul excesiv, peste care s-au așezat viciile de fond ale administrației corupte și abuzive, au dus la o diminuare drastică a principiilor democratice și înaintarea spre regimurile dictatoriale. Consecințele în plan economic au fost dezastruoase. Proasta guvernare, care s-a transmis de la o formulă de exercitare a puterii executive la alta, de la liberali la țărăniști, a fost percepută negativ mai ales în noile provincii revenite în trupul țării unde se făceau comparații cu administrațiile imperiale anterioare. În plan economic, România, care a câștigat teritorii și resurse după 1918, nu a reușit să valorifice noul potențial, pierzând poziții, plasându-se după două decenii penultima în Europa, după Albania. PIB pe cap de locuitor este de peste cinci ori mai mic față de cel din Anglia, standardul de viață s-a înrăutățit în perioada interbelică. Incapacitatea de a depăși subdezvoltarea a condus în plan politic la un eșec al democrației „statul fiind incapabil să răspundă așteptărilor legitime ale poplației”, menționează autorul. Virulentele confruntări electorale, caracteristica unui „război intern” - analizat cu mare interes acest concept de actualitate - nu au avut un efect benefic pentru țară. Ca atare, în contextul deteriorării stabilității interne, democrația a fost abolită și, în 1938, încep dictaturile, care vor dăinui o jumătate de secol. Bogdan Bucur transmite în „considerațiile finale” că efortul acestei lucrări are menirea ca România să nu mai repete erorile înaintașilor. Mesajul autorului este limpede: „Consider că sacrificiul românilor care și-au pierdut viața pentru integritatea teritoriului național (în cele două războaie) sau pentru libertatea politică și revenirea la democrație (în decembrie 1989) trebuie respectat și omagiat, în primul rând, prin buna guvernare, lucru de care nu au avut parte, din nefericire, aproape niciodată în istorie”.