Jurnalul.ro Sport Sporturi Avertismentul lui Ilie Năstase: Greul acum începe pentru Simona Halep, toate vor dori să o bată

Avertismentul lui Ilie Năstase: Greul acum începe pentru Simona Halep, toate vor dori să o bată

Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că pentru Simona Halep, care de luni va fi numărul 1 în clasamentul WTA, greul de abia acum începe, deoarece toate celelalte jucătoare vor dori să o învingă.

"Este extraordinar că Simona a devenit numărul 1. Merită felicitări pentru ceea ce a reuşit şi îi doresc să stea cât mai mult în această poziţie. Am fost şi eu numărul 1 şi ştiu că este foarte greu să te menţii. Practic, greul de abia acum începe pentru ea. Pentru că toate celelalte jucătoare vor dori să o bată, numai şi pentru a se lăuda că au învins liderul mondial. Pe mine când eram numărul 1 m-a învins un jucător slab, nu ştiu cum s-a întâmplat, şi după aia se lăuda peste tot că m-a bătut şi cât de bun e el. Dar noi nu jucasem decât un singur meci. Până într-o zi când am dat ochii cu el prin vestiar şi i-am zis: "Nu te mai lăuda atât în presă că m-ai bătut, că m-a bătut unul şi mai prost ca tine". Dar aşa este, toţi vor să bată numărul 1. Cum şi Simona vroia să o bată pe Serena. De acum, celelalte jucătoare vor pune o presiune mare pe ea şi nu numai la Grand Slam-uri, ci la toate turneele, indiferent cât de mici sunt", a spus Năstase pentru AGERPRES.

Acesta este convins că Simona Halep va câştiga în curând şi un turneu de Grand Slam. "Nu a fost uşor deloc pentru Simona, pentru că a fost de atâtea ori la un pas să urce pe primul loc WTA. Şi uite că s-a întâmplat. Referitor la câştigarea unui Grand Slam, cred că noi ne gândim la asta mai mult decât ea. Noi avem aşteptări şi e normal să fie aşa, dar ea trebuie să dea dovadă de răbdare şi insistenţă, pentru că se va întâmpla. Simona Halep va câştiga un Grand Slam, sunt convins de asta. Dar nu ştim când. Are timp, are doar 25 de ani. Ar fi frumos să poţi să-ţi planifici ziua şi anul când să câştigi un Grand Slam, dar nu se poate", a menţionat fostul tenisman.

Ilie Năstase este de părere că statul ar trebui să facă mai mult pentru tenis, dar nu are speranţe în acest sens. "Acesta este un moment foarte bun în care statul ar putea să facă ceva pentru tenis, să investească mai mult, să ajute copiii şi tinerii care vor să practice acest sport. Dar pentru statul român, din păcate, sportul nu este o prioritate. Păi Simona ar fi ajuns unde este acum fără ajutorul părinţilor? Nu. Statul nu a ajutat-o cu nimic. Ea a ajuns numărul 1 numai prin eforturile financiare ale părinţilor şi prin sacrificiile făcute de ea", a explicat Ilie Năstase.

Românca Simona Halep va deveni luni al 25-lea lider din istoria clasamentului tenisului profesionist feminin (WTA), în locul spaniolei Garbine Muguruza care a fost timp de patru săptămâni pe prima poziţie.

Sâmbătă, Halep a învins-o pe letona Jelena Ostapenko, 6-2, 6-4, şi s-a calificat în finala turneului WTA de la Beijing, asigurându-şi astfel prima poziţie în clasamentul mondial.

Halep a intrat pentru prima oară în top 10 WTA pe 27 ianuarie 2014 iar de atunci nu a mai părăsit primele zece poziţii ale ierarhiei. www.agerpres.ro

Subiecte în articol: simona halep ilie năstase
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri