Medicul Octavian Jurma consideră că tulpina Omicron va ajunge în România, cu siguranță, în luna decembrie, cu ocazia sărbătorilor.
„Varianta B.1.1.529 (clada 21K sau Omicron) a speriat comunitatea medicală mai tare decât Delta la apariția sa. Asistăm la o mobilizare intensă a guvernelor din aproape toate țările lumii pentru a face față acestei noi amenințări.
În doar o săptămână, B.1.1.529 a trecut din anonimatul sutelor de variante cu mutații numeroase, la varianta sub monitorizare (VUM sau VBM) si apoi direct la VOC (varianta care produce îngrijorare), primind propriul său nume oficial, Omicron.
Dincolo de VOC mai avem un singur nivel de clasificare a pericolului unei variante, VOHC (Variant of high consequence sau varianta cu înalte consecințe) si Omicron este investigată în regim de urgență pentru a vedea dacă este o astfel de variantă.
Motivele sunt în primul rând statistice și apoi teoretice.
Din fericire nu avem în acest moment motive de îngrijorare clinică (forme mai grave de boală, ocolirea protecției individuale după vaccin sau după boala, etc).
O să ne uităm la motivele statistice în acest articol.
Prima apariție în baza de date GISAID provine din Botswana în 9 noiembrie 2021 și a fost remarcată doar când a început sa producă un nou val în Africa de Sud, într-o regiune devastată de valul Delta și aflată încă sub dominanta Delta.
Omicron reușește aparent sa producă un nou val epidemic la mai puțin de 2 luni după ce Delta a lăsat în urmă o populație cu un procent foarte mare de imunizare prin infectare (Africa de Sud are o rata de vaccinare de 35%).
Faptul ca Omicron (B.1.1.529) reușește sa depășescă cu atâta ușurință imunitatea dobândită după infectarea cu Delta, a declanșat multiple semnale de alarma.
Al doilea motiv de îngrijorare este viteza cu care Omicorn a dobândit dominanță fata de Delta in secvențierile făcute în Africa de Sud. In doar 2 săptămâni a ajuns de la 0 la 75% si probabil ca a ajuns deja la 100% din noile secvențieri.
Aici trebuie menționat ca secvențierile sunt ca o lanterna in tarile care secvențiază un procent mic din probele colectate pentru teste (cum este si România). Contează așadar ce cauți si mai ales cum cauți, dacă vrei sa descoperi cauzele unor anomalii statistice (cum este debutul prematur al unui nou val sau focar).
Cercetătorii din Africa de Sud au procedat corect si s-au concentrat pe regiunea in care valul Omicron a debutat. Prin urmare exista un bias (inclinatie) puternic catre B.1.1.529 in secvențierile din ultimele 2 săptămâni.
E păcat că țara lor pare să fie pedepsita pentru asta si sper ca testarea RT-PCR înainte si după zbor sa inlocuiasca cat mai rapid izolarea acestei țări, ca sa nu inducă o reținere in raportarea datelor. Va dați seama cat de transparent ar fi guvernul României daca o asemenea varianta ar apărea in România.
De altfel raportul săptămânal privind VOC al CNSCBT a devenit așa de rudimentar încât B.1.1.529 nici nu s-ar raporta in România daca nu ar fi fost clasificata VOC de OMS.
Tot la capitolul statistica, România are un profil epidemiologic foarte asemănător cu Africa de Sud. Avem o rata mica de vaccinare si o rata uriașă de infectare după un val Delta devastator.
Probabilitatea ca Omicron să ajungă în România cu ocazia sărbătorilor este de 100% si va fi identificata prin secvențiere probabil in luna decembrie, cel târziu in luna ianuarie.
Încă este prea devreme sa spunem daca Omicron este suficient de robusta pentru a produce un nou val pandemic in tarile din Europa, insa debutul sau fulminant pe radarul COVID-19 într-un spațiu aflat încă sub supremația Delta justifica pe deplin îngrijorarea si masurile luate pana acum.
Daca însă Omicron va confirma aceste îngrijorări, este foarte probabil ca valul 5 va fi produs de o nouă tulpină, așa cum ne așteptăm si ca va fi valul Omicron, așa cum nimeni nu putea anticipa.
In fine statistica din Africa de Sud ne spune de asemenea ca Omicron se răspândește rapid într-o tara in care majoritatea populației a trecut prin boala fără protecție vaccinala. Nu știm cum se comporta Omnicron într-o populație înalt vaccinata, însă știm sigur ca România are un profil african nu european in privința vaccinării si a gestionarii pandemiei.
Așadar pentru România este o certitudine ca Omicron este o amenințare foarte serioasa pentru cei nevaccinați si o amenințare încă necunoscuta pentru cei vaccinați.
Având in vedere ca cei trecuți prin boala dobândesc o imunitate premium fata de COVID-19, Omicron este un motiv suplimentar sa ne vaccinam daca am trecut prin boala si sa ne facem boosterul daca ne-am vaccinat.
Prin vaccinare putem transform catastrofa din valul 4 intr-un triumf in fata valului 5”, scrie Octavian Jurma pe Facebook.