ANM a emis o avertizare Cod galben, valabilă de duminică, ora 18.00, până luni, ora 12.00, la altitudini de peste 1500 m în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, unde vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă.
De asemenea, meteorologii arată că de duminică, de la ora 15.00, până luni, la ora 15, aria ploilor va fi în extindere treptată dinspre sud-vest și va cuprinde toate regiunile. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 10...15 l/mp, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în jumătatea de sud a Moldovei, pe arii restrânse de peste 30 l/mp. Vor fi mai ales averse, izolat însoțite de descărcări electrice. În zona de munte precipitațiile vor fi mixte. Vântul va avea local și temporar intensificări în regiunile sudice și sud-estice cu viteze în general între 45 și 55 km/h.
Marți ploile se vor extinde din nou, iar mai ales în zonele de munte și în sud-vest se vor acumula cantități însemnate de apă. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a țării.
(sursa: Mediafax)