Jurnalul.ro Ştiri Externe Avioane strategice americane au simulat bombardamente în cadrul aplicaţiilor aeriene din Coreea de Sud

Avioane strategice americane au simulat bombardamente în cadrul aplicaţiilor aeriene din Coreea de Sud

Bombardiere strategice americane B-1B Lancer şi avioane 'invizibile' F-22 Raptor au simulat miercuri exerciţii de bombardare asupra unor ţinte convenţionale de pe teritoriul Coreei de Sud, într-o demonstraţie a capacităţii şi hotărârii aliaţilor de a da o ripostă provocărilor Coreei de Nord, relatează Yonhap. 

Mai multe avioane F-35 stealth şi aparate F-16 americane, precum şi F-15K şi KF-16 ale Coreei de Sud au participat în poligonul Pilsung din provincia Gangwon, potrivit Comitetului Şefilor de Stat Major sud-coreean. 

Aceasta a fost parte a aplicaţiilor anuale Vigilant ACE, care au început luni pentru o perioadă de cinci zile. 

Douăzeci şi patru de F-22 şi F-35 'invizibile' americane participă la aceste manevre, alături de mai mult de 200 de alte avioane de luptă din cele două ţări. 

Implicarea avioanelor de luptă de a cincea generaţie reprezintă însă o noutate pentru Vigilant ACE. 

"Prin acest exerciţiu, forţele aeriene din Coreea de Sud şi SUA au demonstrat voinţa puternică a alianţei şi capacitatea de a răspunde la ameninţările nucleare şi balistice din partea Coreei de Nord", a indicat JCS. 

Cele două părţi şi-au consolidat pregătirea pentru desfăşurarea unei "forţe de reacţie rapidă" prin îmbunătăţirea interoperabilităţii şi a capacităţii de a efectua operaţiuni combinate pe timp de pace şi de război, a adăugat Comitetului Şefilor de Stat Major. 

Tensiunile se menţin la o cotă ridicată în Peninsula Coreeană din cauza continuării dezvoltării de către regimul de la Phenian a programelor sale balistic şi nuclear, în pofida sancţiunilor internaţionale. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri