Jurnalul.ro Cultură Film „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” de Radu Jude intră în cinematografele newyorkeze

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” de Radu Jude intră în cinematografele newyorkeze

de Magdalena Popa Buluc    |   

Cel mai recent film al regizorului Radu Jude, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, câștigător, anul acesta, la Berlin, al Ursului de Aur, va începe să ruleze, din 19 noiembrie, în două dintre cele mai importante instituții cinematografice din New York, Film at Lincoln Centre și Film Forum. Pelicula va putea fi vizionată de cinefilii americani până în data de 25 noiembrie.

 

            „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” a avut premiera americană cu două luni mai devreme în cadrul prestigiosului New York Film Festival, unde s-a bucurat de un mare success de public și de presă. Atât participarea în Festival, cât și seria de proiecții care se va deschide în curând au fost organizate de distribuitorul american al filmului, Magnolia Pictures, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la New York.

 

            Interesul constant arătat filmului pe concurențiala piață new-yorkeză este semnificativ, mai ales în condițiile în care „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” este propunerea României pentru o nominalizare la categoria Cel mai bun lungmetraj internaţional a Premiilor Oscar 2022.

 

            La fel ca anul trecut, când ICR New York a fost implicat în co-finanțarea și derularea campaniei pentru Oscar a documentarului „Colectiv” în regia lui Alexander Nanau, soldată cu două nominalizări, ne propunem să reluăm colaborarea cu Magnolia Pictures pentru a crea o serie de evenimente de promovare care să confere filmului cât mai multe șanse de a atrage atenția și votul membrilor Academiei Americane de Film. Câștigătorii Premiilor Oscar vor fi anunțați la Gala din 27 martie, de la Los Angeles.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri