Jurnalul.ro Ştiri Educatie Bacalaureat 2017. Marți începe examenul

Bacalaureat 2017. Marți începe examenul

Bacalaureat 2017. Mii de elevi sunt înscrişi la sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat 2017. Prima probă va fi marţi, 6 iunie, cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. 

Examenul de bacalaureat naţional 2017 se desfăşoară în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare si desfasurare a examenului de bacalaureat – 2011, aprobata prin Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 4.799/2010 privind organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat – 2011, cu modificarile ulterioare.

Vor fi monitorizate cu camere de supraveghere video şi audio sălile în care se desfăşoară probele examenului de bacalaureat naţional, dar şi cele în care se descarca şi se multiplică subiectele, precum şi cele în care se preiau, se evaluează şi se depozitează lucrările scrise.

După încheierea probei scrise, înregistrările audio-video din sălile de examen se verifică prin sondaj. Dacă se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă ori în cazul în care există sesizări privitoare la nereguli, fraude sau tentative de fraude, verificarea se face pentru înregistrările din toate sălile de examen din centrul respectiv.

Candidaţilor li se interzice să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea. Trebuie să le lae în sala de depozitare a obiectelor personale stabilita de comisia de bacalaureat în acest scop. Cei care refuză, nu vor fi primiţi în examen.

De asemenea, în sala de examen nu pot avea asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi altele asemenea sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidati etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. Nu pot avea nici telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la reţele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidaţi ori cu exteriorul.

Se interzice candidatilor la examenul de bacalaureat să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmita ori sa schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul.

Candidaţii care încalcă regulile menţionate vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.

Încalcarea regulilor menţionate va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi „eliminaţi din examen”, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. Aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidaţii „eliminati din examen” nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat.

Înainte de începerea probelor, asistenţii prezintă candidaţilor prevederile metodologice legate de organizarea şi desfăşurarea corectă a examenului de bacalaureat şi le solicita să predea toate eventualele materiale şi obiecte care, potrivit reglementărilor în vigoare pentru examenul de bacalaureat, sunt interzise în sala de examen.

Apoi, candidaţii vor semna un proces-verbal cu aceste prevederi şi menţiunea că ştiu că nerespectarea regulilor menţionate are drept consecinţă măsurile amintite.

BACALAUREAT 2017. Sesiunea iunie-iulie

BACALAUREAT 2017. 22 - 26 mai 2017 Înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen 26 mai 2017 Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a / a XIII-a

BACALAUREAT 2017. 6 - 7 iunie 2017 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A

BACALAUREAT 2017. 8 - 9 iunie 2017 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B

BACALAUREAT 2017. 9, 12 - 13 iunie 2017 Evaluarea competenţelor digitale - proba D

BACALAUREAT 2017. 14 - 16 iunie 2017 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C 26 iunie 2017

BACALAUREAT 2017. 27 iunie 2017 Limba şi literatura română - proba Ea) - probă scrisă Limba şi literatura maternă - proba Eb) - probă scrisă

BACALAUREAT 2017. 28 iunie 2017 Proba obligatorie a profilului - proba Ec) - probă scrisă 30 iunie 2017 Proba la alegere a profilului şi specializării - proba Ed) - probă scrisă

BACALAUREAT 2017. 5 iulie 2017 Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 - 20:00)

BACALAUREAT 2017. 6 - 9 iulie 2017 Rezolvarea contestaţiilor

BACALAUREAT 2017. 10 iulie 2017 Afişarea rezultatelor finale.

Subiecte în articol: Bacalaureat 2017
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri