Acum 50 de ani, în luna octombrie încă se făcea turism pe litoralul Mării Negre. Numai că atunci serviciile erau impecabile şi cererea atât de mare, încât hotelierii erau forţaţi să ţină deschis până toamna târziu, şi o parte chiar şi iarna. Astăzi, toate acestea au dispărut. Facem în cele ce urmează o radiografie a condiţiilor de pe plajele din România, aşa cum le-am găsit sezonul acesta.
Eforie Sud, sfârşit de august. Plaja e ocupată aproape în totalitate de şezlonguri aşezate unele lângă altele. Stau goale, din lipsă de clienţi. În acelaşi timp, într-un colţ al plajei, o mulţime de turişti veniţi să stea direct pe nisip, la cearşaf, se înghesuie unii în alţii, ca într-un autobuz la oră de vârf. „Dimineaţă când am venit nu aveai unde să-ţi pui cearşaful, unul peste altul se călăreau”, spune o doamnă care abia a izbutit să îşi găsească un petic. Vecinul de lângă completează: „Eu vin aici de mulţi ani, erau zece şezlonguri. Acum sunt zece mii de şezlonguri şi cinci metri de nisip. Nu toată lumea vrea la şezlong”. Asta pentru că preţul e de 25 de lei pe zi, pus de cei care au închiriat plaja.
„Du-te, mă, tu cu legea ta!”
Situaţia e posibilă pentru că acum zece ani peste 200 de hectare de plajă, cam tot ce se află în zona turistică a litoralului, au devenit obiect de negoţ pentru cei de la Guvern. Ministerul Mediului le-a luat în administrare şi a decis să le dea, ca la piaţă, unei armate de băieţi descurcăreţi. Într-un fel, s-a scos la mezat plaja, domeniu public al României. Asta a făcut ca plajele să ajungă în acel an şi mulţi ani de atunci încolo către societăţi comerciale care nu aveau nicio legătură cu turismul. Miza a fost una extrem de simplă: închiriem plajele României pe bani, nu ne interesează turismul ca politică de stat, ci să închiriem pe bani cât mai multe plaje româneşti.
Astăzi, nisipul de la mare e închiriat la peste 400 de afacerişti care au plătit anul trecut statului aproape 10 milioane de lei pentru a avea dreptul să închirieze şezlonguri şi umbrele. Şi pentru asta, cât e vara de lungă, încearcă să îşi scoată investiţia, punând tunurile pe turist, cum se întâmplă la Eforie Sud, unde şezlongurile au nişte preţuri prea mari şi turiştii care vor să le evite trebuie să se înghesuie unii în alţii. Situaţia nu ar fi fost posibilă dacă s-ar fi respectat legea. Scrie negru pe alb că, dintr-o plajă închiriată, cel puţin 30% trebuie să fie lăsată liberă pentru oamenii care vor să se aşeze direct pe nisip. Am încercat să vedem cât de mult se încalcă legea la Eforie Sud şi am măsurat distanţele cu ajutorul unui GPS. A rezultat că suprafaţa care e lăsată neocupată e de două ori mai mică decât impune legislaţia. Am încercat să vorbim cu cei care iau bani pentru umbreluţe, să îi întrebăm de ce s-au întins mai mult decât le permite legea, şi am primit următoarea reacţie: „Du-te, mă, tu cu legea ta!”.
Fotografii de supărat directorii
La câţiva zeci de kilometri de aici, la bulgari, găsim un cu totul şi cu totul alt peisaj. Deşi şi ei şi-au închiriat plajele, acolo, ca prin minune, şezlongurile nu vin până în buza apei, iar între ele există spaţii uriaşe unde oamenii pot să stea liniştiţi direct pe nisip. “Şi la noi există două zone, una pentru cearşafuri şi una pentru umbrele, proporţia fiind de 50% -50%. La cei care ocupă mai mult li se poate anula imediat contractul de concesiune”, ne spune Rumen Draganov, directorul Institutului Bulgar pentru Analiză în Turism. Şi la noi există posibilitatea anulării contractelor pentru cei care nu se conformează, dar legea ar trebui să fie şi aplicată. Responsabili sunt cei de la Direcţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral. Directorul acestei instituţii, Hristu Uzun, recunoaşte că nu a anulat niciun contract pe acest motiv: ”Dar vreau să zic că monitorizăm şi avem şi noi o listă care... eventual îi ţinem sub observaţie”.
Instituţia condusă de Uzun e direct responsabilă şi pentru mizeria pe care o găsesc turiştii pe unele dintre plajele româneşti. Dar directorul pare că aude pentru prima oară de această problemă. “Noi am găsit foarte multe gunoaie pe plajă în Eforie Nord şi în Eforie Sud”, îi zicem. “La Nord? Nu cred!” “Dar la Sud, credeţi?” “Nu! Nu pe plajă!” Atunci îi arătăm câteva fotografii cu gunoaiele de acolo, moment în care izbucneşte: “Bine, domnule reporter, mulţumesc. Nu vreau să îmi mai arătaţi nimic”.
Mizeria, ascunsă sub nisip
I-am mai fi arătat şi cum arată plajele noastre din cauza algelor, o problemă care ar fi trebuit rezolvată tot de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral. An de an, Marea Neagră se transformă într-un fel de ciorbă de zarzavaturi, care aduce la mal un munte de alge în putrefacţie ce atrag roiuri de muşte, degajând un miros fetid şi în final alungând turiştii. Chiar dacă în comunicatele oficiale cei de la Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral se laudă că le îndepărtează „rapid şi eficient”, am vrut să vedem cum arată eficienţa la faţa locului. Am monitorizat trei zile din sezon plaja din Vama Veche. Algele au stat exact acolo unde le-a lăsat apa. Abia în a treia dimineaţă găsim într-un colţ un utilaj care părea că lucrează. Era un escavator al unui privat care amesteca algele cu nisip, ca să nu se mai vadă. În urmă rămânea o mâzgă urât mirositoare pe care nu se putea face plajă. Îl întrebăm pe conducătorul utilajului cum se cheamă operaţiunea pe care o întreprinde: „Curăţenia plajei”, ne răspunde cu mândrie. „Şi cu algele ce faceţi?” „Le-am dat sub nisip, ce vrei să le fac?”
Cei de la Apele Române spun că ei încarcă algele în basculante şi le duc de acolo. „Avem destulă forţă să acţionăm pentru a scoate algele. Am fost tot timpul destul de vigilenţi şi am curăţat foarte rapid”, se laudă Hristu Uzun. „Şi dacă aveţi suficientă forţă şi sunteţi suficient de vigilenţi, cum vă explicaţi că noi am găsit în repetate rânduri alge care nu au fost strânse cu zilele?”. „Nu, nu, nu, domnul reporter, nu «cu zilele»! Nu au stat mai mult de o zi sau două algele pe plajă.”
Soluţia bulgărească, de 6 ani în studiu şi în Romania
Bulgarii, spre deosebire de noi, au scăpat de grija algelor pentru că au reuşit să instaleze în larg plase care să ţină vegetaţia marină la distanţă. În 2012, şi cei de la Apele Române au avut ideea de a se lua după vecinii noştri şi au gândit un program-pilot pentru zona Mamaia. Dar de atunci s-au mai schimbat nişte directori, ideea a fost abandonată, iar actualul şef pare să audă pentru prima dată de această soluţie: „O să abordăm şi acest subiect”, promite Hristu Uzun.