Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Banca Transilvania vrea să crească creditarea şi profitul 

Banca Transilvania vrea să crească creditarea şi profitul 

de Redacția Jurnalul    |   

Banca Transilvania, cea mai mare instituţie de credit de pe piaţa românească după active, se aşteaptă să obţină în acest an un profit net de peste 2,3 mld. lei, cu 7% peste nivelul câştigului de anul trecut, în condiţiile în care anticipează creşterea veniturilor şi a creditării.

Potrivit Ziarului Financiar, activele băncii sunt programate să urce în acest an cu 13,6%, pâ­nă la 152,2 mld. lei, în condiţiile creş­te­rii sol­du­lui cre­ditării bru­­te cu circa 7%, pâ­nă la 72,5 mld. lei, ast­fel că banca din Cluj îşi va consolida po­zi­ţia de lider în piaţă după active.

Liderul pieţei bancare locale susţine că îşi menţine inte­resul pentru achiziţii sau fuziuni cu entităţi care pot completa va­loarea oferită clienţilor după ce în 2015 Banca Transilvania a cum­părat Volksbank, în 2018 a cum­pă­rat Bancpost, iar în 2021 a achi­ziţionat Idea Bank.

Pe partea de venituri, banca din Cluj a bugetat pentru 2023 câştiguri de 6,1 mld. lei, în creştere cu 13% faţă de 2022. În ceea ce priveşte cheltuielile, cea mai mare bancă de pe piaţa locală anticipează pentru 2023 o creştere cu 9%, la 2,9 mld. lei.

Banca Transilvania a bugetat pentru 2023 o creştere a depozitelor cu 6%, la 123,4 mld. lei.

„Indicatorii de buget de ve­ni­turi şi chel­tu­ieli pe anul 2023 care se su­pun aprobării AGA sunt stabiliţi astfel încât să susţină obiec­tivele de afaceri propuse şi sunt corelaţi cu normele spe­cifice de prudenţă şi suprave­ghe­re bancară”, susţine banca din Cluj.

În proiectarea indicatorilor pe anul 2023 s-au luat în considerare o rată medie a inflaţiei de 8,5% şi un curs mediu de 4,94 lei/euro.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: banca transilvania creditare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri