Jurnalul.ro Special Bani de la stat și pentru cultivatorii de căpșuni

Bani de la stat și pentru cultivatorii de căpșuni

de Monica Cosac    |   

​​​​​​​În timp ce Guvernul, confruntat cu mari constrângeri bugetare, vrea să reducă simțitor ajutoarele date fermierilor pentru acoperirea pagubelor provocate de secetă, aleșii mai adaugă o categorie de producători agricoli pe lista celor primesc bani de la stat.

Potrivit unui proiect de lege pus, miercuri, pe masa senatorilor, de un grup de parlamentari UDMR, producători de căpșuni vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de 10.000 de lei/ha, timp de trei ani. Inițiatorii spun că și acești fermieri au fost afectați de schimbările meteorologice și de războiul din Ucraina, astfel că se impune crearea „de urgenţă” a cadrului legal pentru „accelerarea redresării producţiei de căpşune”.

Proiectul de lege „privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de căpşune”, pus în dezbatere la Senat pe 7 iunie, este inițiat de 18 parlamentari UDMR și propune susținerea financiară a agricultorilor care cultivă căpșuni și acordarea sprijinului prioritar celor care lucrează în acest sector.

Ca și alte activități agricole, cultivarea căpşunilor „este o activitate supusă unor riscuri mari, cum ar fi schimbările meteorologice extreme, în special seceta, care a predominat şi anul precedent, boli şi dăunători şi fluctuaţiile preţurilor. În plus, trebuie menţionat toată activitatea de cultivare a căpşunelor a fost tulburată de războiul provocat al Rusiei împotriva Ucrainei, care a avut un impact puternic negativ asupra întregii producţii”, se arată în expunerea de motive care însoțește proiectul.

Scăderea suprafeței cultivate cu 100 de hectare pe an

Cu toate acestea, a ținut să sublinieze deputatul UDMR din județul Satu Mare Magyar Lóránd, unul dintre inițiatorii proiectului, până acum producătorii de căpșuni au fost discriminați, deoarece nu au fost incluși nici în categoria fructe și nici la legume în schemele de ajutor de minimis. Iar acest lucru a condus la scăderea suprafeței cultivate cu circa 100 de hectare în fiecare an.

„Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, în anul 2021, la nivelul întregii țării s-au înființat căpșuni pe o suprafață de doar circa 2.000 ha. Statisticile arată că tendința de scădere a producției de căpșune a fost în medie de 100 de hectare pe an în ultimii 7 ani”, a declarat deputatul, membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. Prin comparație, în 2016 s-a obținut o producție de 23.000 de tone de căpșuni pe 2.700 de hectare, a mai menționat Magyar Lóránd.  

Ajutorul de stat, acordat pe o perioadă de 3 ani 

Astfel, prin inițiativa legislativă pentru care au solicitat procedură de urgență, cei 18 parlamentari vor să instituie o schemă de ajutor de stat cu caracter temporar pentru susţinerea activităţilor producătorilor de căpşuni, schemă care va respecta prevederile cuprinse în Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale pentru perioada 2023-2027 şi se va aplica după autorizarea de către Comisia Europeană a ajutorului de stat.

„Ajutorul de stat instituit prin prezenta Schemă se acordă pe o perioadă de 3 ani, pentru producţia autohtonă şi o singură dată pe an. Valoarea ajutorului de stat care se acordă beneficiarilor este de 10.000 de lei/ha, fără ca această sumă să depăşească 100.000 de lei”, stipulează proiectul de lege. 

Fondurile necesare vor fi asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, iar cei care vor putea primi banii sunt persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale care sunt înregistrate şi autorizate potrivit prevederilor OUG nr. 44/2008, persoanele juridice, cooperativele agricole înfiinţate, organizate şi care funcţionează potrivit Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004, respectiv grupurile sau organizaţiile de producători. 

 

Ce condiții trebuie îndeplinite 

Pentru a fi eligibili la acordarea acestui ajutor de stat, producătorii trebuie să îndeplinească cumulativ câteva condiţii:

- să solicite ajutorul de stat;

- să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu căpşune, în anul 2023;

- să nu aibă datorii la bugetul de stat;

- să deţină şi să exploateze suprafeţe cultivate cu căpşune de cel puţin 0,3 ha inclusiv, iar suprafaţa destinată cultivării în spaţii protejate (sere, solare, tunele de protecţie) să fie de cel puţin 500 mp;

- să obţină o producţie de minimum 5.000 kg/ha, din care să comercializeze cel puţin 3.000 kg/ha până la data de 1 noiembrie a anului de cerere.

- să nu se afle în reorganizare, lichidare sau faliment la data accesării ajutorului de stat. 

În contextul în care, în prezent, România importă căpșuni din străinătate, în special din Grecia, Turcia și Bulgaria, unul dintre scopurile proiectului de lege este de a reduce aceste importuri și de a stimula cultivarea autohtonă de căpșuni.

„Producătorii de căpșune care își desfășoară activitatea ca persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane juridice și cooperative agricole ar urma să beneficieze de sprijin financiar în valoare de 10.000 de lei/ha, în măsura în care cultivă căpșune pe o suprafață de cel puțin 0,3 hectare sau pe o suprafață destinată cultivării în spații protejate de cel puțin 500 mp”, spune Magyar Lóránd, deputat UDMR

 

Subiecte în articol: bani stat cultivatori capsuni
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri