Polițiștii din Drobeta-Turnu Severin au fost sesizați, sâmbătă noaptea, la ora 00.58, cu privire la faptul că pe bulevardul Tudor Vladimirescu, în fața unei săli de jocuri, o persoană ar fi agresată de un grup de tineri.
„La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică ocazie cu care, în urma cercetărilor efectuate, au identificat un tânăr de 29 de ani, din comuna Șimian, aflat în stare de ebrietate, ce ar fi fost agresat fizic de mai multe persoane. Persoană vătămată a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, arată IPJ Mehedinți.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
(sursa: Mediafax)