Jurnalul.ro Editoriale Băsescu, de la kentul-etalon la euro

Băsescu, de la kentul-etalon la euro

de Dan Constantin    |   

Băsescu Traian ne explică pe limba lui de la Anvers cum stă treaba cu euro. Vaporenii sunt cei mai versați cunoscători și practicieni ai diferențelor de curs valutar. Pe vremea lui Ceaușescu, etalonul nu era leul, nici leul-valută, nici chiar dolarul, periculos la deținere, ci pachetul de Kent sau blugul, folosite ca bază pentru evaluarea voiajului. O cursă la Tartous era socotită în baxuri de țigări sau în numărul de etichete Levis aduse; socotelile le ținea comandantul care reprezenta echipajul la vămuire și la împărțirea șpăgilor. Această ,,școală” a fost absolvită Magna cum laude și de Băsescu Traian, care consideră că este bazat să dea lecții de economie după succesul pe care l-a avut personal în spargerea barierelor și păcălirea mulțimilor.

Ținta pentru fostul președinte a devenit aderarea la euro. După ce a plecat de la Cotroceni atacă problema și se arată nemulțumit că România nu se află încă în zona euro. Se dă peste cap să pară european după ce a avut timp de zece ani tot timpul să asigure prin instituția prezidențială apropierea de obiectivul asumat prin Tratatul de aderare la UE. Cât a fost președinte, nu a pledat cu forță pentru a organiza un proiect național pentru euro, subiectul a fost doar în treacăt pomenit și a indus, împreună cu guvernele, ideea că sarcina revine exclusiv Băncii Naționale a României. Când suia cu pălăria în  mână scările din Lipscani, nu-l apostrofa pe Isărescu, nici nu scuipa în urmă la plecare. Când s-a dus să ia milionul de euro credit de la CEC pentru moșia Nana, nu era frământat de speculațiile pe curs valutar, nici de profiturile instituțiilor de credit la care se racordase să sugă și fiica-notăriță. Când frățiorul Mircea, infractor care jongla mormanele de bani ale clanului Bercea, chema la domiciliu funcționarii bancari să-i verifice bancnotele, nu era disperat de reglementarea tranzacțiilor cash.

Acum, eliberat de povara președinției, s-a luminat. Vede o conspirație a BNR, a politicienilor și a guvernatorului care nu vor neam să bage România în euro. Este vexat de lecțiile lui Isărescu și se arată supărat pe cursul de schimb, crede că-l fabrică cineva, ca să-l exploateze. Băsescu, ancorat în vechile practici ale kentului-etalon, crede că aderarea se poate face cu un ciubuc la Bruxelles și la Frankfurt, unde, precis, cu un șperaclu din baxuri și blugi se poate unge poarta spre zona euro.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri