Fabrica de zahăr de la Oradea a devenit istorie, după ce nemţii de la Pfeifer&Langen şi-au îndeplinit obiectivul de a o falimenta. În prezent, tradiţionala marcă de zahăr „Diamant” se fabrică în Germania şi Polonia, iar România a devenit din producător, doar piaţă de desfacere. Sute de angajaţi au rămas fără locuri de muncă, zeci de fermieri şi-au văzut afacerile ruinate, după ce şi-au cumpărat utilaje cu bani europeni pentru producerea sfeclei de zahăr, economia locală pierde câteva milioane de euro pe an şi mii de oameni au de suferit. Acum, nemţii au terminat deja de tăiat mare parte din fabrică, fără a se mai sinchisi măcar de a fi obţinut autorizaţii în acest sens.
Nemţii de la Pfeifer&Langen vor fi amendaţi de Garda de Mediu cu până la 100.000 de lei, după ce autorităţile au constatat că circa 80% din fosta fabrică de zahăr a fost deja tăiată, fără să fi fost solicitată autorizaţie de demolare. Situaţia pare destul de gravă, dacă ţinem cont de faptul că unitatea are depozitate zeci de tone de acid sulfuric şi alte substanţe toxice folosite în fabricarea zahărului. Între timp, patronii nemţi au dus utilajele de la Oradea către fabricile lor din Germania şi Polonia, unde vor produce zahărul pe care îl vor vinde apoi în România.
„Compania Pfeifer&Langen aduce pe piaţă marca „Diamant””, suna o reclamă promovată vara aceasta de nemţi în România. O dovadă de cinism, din moment ce insinuează că aduc din Germania un brand în realitate pur românesc, care datează încă din 1969.
La această dată, la fosta fabrică de zahăr mai lucrează circa 80 de oameni, care vor pleca şi ei acasă după ce se va termina de vândut zahărul aflat pe stoc, a declarat pentru „Jurnalul” Horia Rusu, fostul lider de sindicat al unităţii şi primul angajat dat afară de patronii nemţi.
Liderul de sindicat, primul dat afară
Pfeifer&Langen aduce acum din Germania fix cantitatea de zahăr pe care o producea aici fabrica de la Oradea: 400.000 de tone anual, adică 25% din necesarul României. Intenţia nemţilor de a închide unitatea bihoreană s-a manifestat clar în toamna anului trecut şi s-a materializat rapid, în doar câţiva paşi. Pentru a scăpa de presiunea sindicatului, care ar fi vrut o renegociere în avantajul salariaţilor a contractului colectiv de muncă ce a expirat pe 31 mai 2018, l-au dat afară pe liderul acestora. „Au făcut presiuni asupra angajaţilor să iasă din sindicat, iar aceştia, sperând că mai prind măcar o lună în plus de muncă, au fost de acord şi au semnat contracte individuale de muncă. Sindicatul nu a mai avut astfel reprezentativitate, nu am avut niciun cuvânt de spus”, a declarat Horia Rusu.
Duşi cu zăhărelul
Învrăjbirea angajaţilor, pentru a-i putea da afară mai uşor, a fost doar ultima etapă a strategiei de falimentare aplicată cu rigoare nemţească de Pfeifer&Langen. „Sunt nişte nemţi care şi-au bătut joc de România. Falimentul a fost foarte bine programat, provocat intenţionat în ultimii doi ani, când au început să cumpere materie primă de la firma mamă, mult mai scumpă. Şi, pentru că plăţile trebuiau făcute, s-a intrat pe pierderi, exact în momentul în care au fost eliminate cotele europene de zahăr”, a declarat pentru „Jurnalul” şi Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA).
3 fabrici de zahăr mai sunt în România, la Roman, Luduş şi Bod, însă doar cea din urmă are capital românesc. În 1990, aveam 33 de fabrici de zahăr
Cunoscând intenţia Pfeifer&Langen de a închide fabrica de la Oradea, cultivatorii de sfeclă de zahăr din zonă s-au asociat şi au vrut s-o cumpere ei, pentru a-şi salva afacerile, dar şi pentru a păstra în viaţă o marcă românească de tradiţie. Nemţii au vrut însă să lichideze pur şi simplu fabrica, pentru a nu avea apoi grija vreunei concurenţe. „Discuţiile cu producătorii de sfeclă au durat jumătate de an, dar, aparent, nu s-au înţeles la preţ. În realitate, oamenii au fost plimbaţi aiurea cu bună ştiinţă. La sfârşitul lui 2018, când urma să aibă loc o ultimă rundă de negocieri, nemţii dădeau deja anunţuri că vând utilajele. Nu voiau să mai existe această fabrică”, a completat liderul FSIA.
Demers eşuat al ministrului şi sesizări penale
Petre Daea, ministrul Agriculturii, a încercat să-i convingă pe nemţi să lase fabrica românilor şi a promis cultivatorilor de sfeclă că-i va sprijini dacă reuşesc să cumpere afacerea. „Daea a promis un sprijin real din partea Guvernului, pentru că fermierii, dacă preluau fabrica, aveau nevoie de un împrumut de 30 de milioane de euro pentru a derula campania de recoltare a sfeclei. A încercat să-i convingă şi pe nemţi să vândă fabrica românilor, dar nu a reuşit. Una peste alta, se pare că ar fi fost respectate toate clauzele contractuale din înţelegerea cu Pfeifer&Langen, dar aşa a fost făcut contractul, în defavoarea statului român”, a mai spus Frumosu. Potrivit acestuia, în graba lor de a lichida afacerea de la Oradea, nemţii au comis şi ilegalităţi, motiv pentru care există şi o sesizare penală împotriva Pfeifer&Langen. „A fost un faliment provocat. O să ajungem o colonie, în zahăr mai avem o singură fabrică românească, la fel şi în industria uleiului, la băuturi răcoritoare şi bere nu contăm şi, din câte se vede, se încearcă acum şi distrugerea industriei româneşti a cărnii”, este concluzia preşedintelui FSIA.
Veşnicul sabotaj românesc
Falimentul fabricii de zahăr din Oradea nu se putea realiza şi fără sprijinul direct al conducerii româneşti. Înainte să treacă la demolarea unităţii, nemţii au înfiinţat la Sântion (Bihor) o companie de stocare, ambalare şi vânzare a zahărului, numită Pfeifer&Langen România, prin care va comercializa zahărul adus din Germania. Managerul noii firme de distribuţie este Cezar Cristea, fost director al fabricii Zahărul din Oradea. Acelaşi management voit păgubos a făcut ca fabrica să fie singura de acest fel din România care mergea pe pierderi, ajungând să datoreze 200 de milioane de euro către firma mamă, din cauza creditelor luate cu dobânzi mult mai mari decât cele bancare.