Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor în care urma să se dezbată şi să se voteze cererea DNA privind începerea urmăririi penale a deputatului PSD Eugen Bejinariu nu s-a ţinut nici ieri, din cauza lipsei de cvorum. Lista de prezenţă a fost semnată de 70 de deputaţi, dar în sală au fost doar 64, potrivit preşedintelui Camerei, Florin Iordache. "Din nou este deplorabil că suntem atât de puţini. Este ultima şedinţă a actualei legislaturi, ar fi trebuit să dovedim responsabilitate, să venim la serviciu, să ne facem treaba de deputaţi pentru care am fost aleşi”, a spus deputatul independent Remus Cernea, care a profitat de ocazie pentru a-şi face "un ultim selfie" cu sala de şedinţe goală.